Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un fotograf insomniac a suprins imagini uluitoare ale Căii Lactee

Publicat in Gandul, miercuri 21 septembrie 2011 ·

Fotograful Anton Jankovoy era cât pe ce să rateze unul dintre cele mai spectaculoase fenomene dacă s-ar fi odihnit în aceea noapte, pe care şi-a petrecut-o la o cabană. Pentru că nu putea să adoarmă, Jankovoy a ieşit la o plimbare reuşind să fotografieze cu această ocazie urme ale Căii Lactee deasupra munţilor Himalaya, scrie Daily Mail.

Pentru a realiza imaginile surprinzătoare, fotograful a îndurat ore bune frigul ce se simţea pe cel mai înalt lanţ muntos din lume.

"Nu era sezon turistic, însă la cabana unde eram cazat erau câţiva iubitori ai naturii destul de gălăgioşi. Aşa că m-am îmbrăcat şi am ieşit la plimbare, dând nas în nas cu panorama asta excepţională. Mi-am luat repede aparatul foto şi am tras câteva cadre", a explicat fotograful ucrainean, cum a reuşit să fie martorul acestui rar fenomen. "Este incredibil cât de pură este natura, cât de frumoase sunt formele de relief şi infinitul Universului. Aceste lucruri m-au inspirat să fac aceste fotografii. Însă mi se pare şi mai trist faptul că oamenii de factură modernă nu cunosc astfel de frumuseţi şi unul din cinci nu va apuca să vadă Calea Lactee", a mai adăugat acesta. "Câteodată este suficient să ridici capul şi să vezi cât de frumos este totul", a conchis Anton Jankovoy.

Fotograful şi-a câştigat faima în urma publicării acestor fotografii. "Nu ştiam cât de mult va dura să fac aceste fotografii. Şi habar n-aveam că vor deveni atât de populare. Poate trebuie să vizitez mai des munţii Himalaya. Dar fotografierea Căii Lactee impunea un timp lung de expunere, aşa că am apelat la meditaţie ca să rezist frigului din jur. În mod surprinzător, mi-a fost de folos", a mai explicat fotograful.

Fotograful Anton Jankovoy era cât pe ce să rateze unul dintre cele mai spectaculoase fenomene dacă s-ar fi odihnit în aceea noapte, pe care şi-a petrecut-o la o cabană. Pentru că nu putea să

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidenţiale. Lasconi: Georgescu este un admirator pe faţă a lui Vladimir Putin, împotriva NATO şi UE / Ce mesaj i-a transmis Călin Georgescu

Mediafax acum 22 minute
Candidata USR la prezidenţiale, Elena Lasconi, a făcut luni seară primele declaraţii de la anunţarea rezultatelor primului tur de alegeri. Ea a spus că România se află la o răscruce între păstrarea democraţiei şi „putinism”. Şi candidatul independen

Victor Negrescu a preluat comunicarea politică a PSD. Ciolacu: „Pe mine o să mă găsiți la Guvern, pe autostrăzi sau în fabrici”

HotNews acum o ora
Europarlamentarul Victor Negrescu va comunica politic, după ce Marcel Ciolacu a demisionat în urma rezultatului slab la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Marcel Ciolacu a precizat după şedinţa conducerii PSD că decizia a fost luată

Gabriela Firea cere mobilizare în PSD pentru alegerile parlamentare de duminică: „Să nu pierdem timpul cu aceste analize”

Libertatea acum 2 ore
Gabriela Firea, președinta PSD București și europarlamentară, a făcut declarații importante după alegerile locale. Potrivit News.ro, Firea a subliniat necesitatea unei analize interne a partidului, dar a accentuat prioritatea mobilizării pentru aleg

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 5 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Şeful militar al NATO cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un scenariu de război

Adevarul acum 4 ore
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventua

Presa internaţională: Cum a ajuns o vedetă TikTok pro-Putin în fruntea scrutinului prezidenţial

BusinessMagazin acum 2 ore
Financial Times analizează cum a ajuns o vedetă TikTok pro-Putin în fruntea scrutinului prezidenţial din România.

Atac armat la Londra. O fetiță de 8 ani și un bărbat, grav răniți după ce un tânăr a tras focuri de armă din mașină: ”O scenă îngrozitoare”

Ziare.com acum 3 ore
Un nou incident la Londra. Duminică, 24 noiembrie, un individ în vârstă de 22 de ani a tras mai multe focuri de armă dintr-o mașină, în care se aflau doi copii de 8 și 2 ani. Un bărbat și fetița de 8 ani au fost grav răniți. A fost atac armat în ves

Vremea în următoarele două săptămâni în Dobrogea

Ziua Constanta acum 6 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Tendința va fi de încălzire ușoară și treptată până în 29 noiembrie, de la o medie regională a temperatur

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 5 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Călin Georgescu: Politicienii sunt singurii care încă nu au înţeles ce s-a întâmplat / Sunt acuzat de extremism - total fals / Râmânem direct legaţi de valorile europene, dar trebuie să ne regăsim valorile noastre - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, clasat pe primul loc în urma scrutinului de duminică, respinge acuzaţiile că ar fi extremist şi afirmă că ”politicienii sunt singurii care încă nu au înţeles ce s-a întâmplat”. ”Râmînem direct legaţi de valori

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°