Vaccinul împotriva tusei convulsive, administrat copiilor, îşi pierde eficienţa după trei ani, conform unui studiu ale cărui rezultate preliminare au fost date recent publicităţii. Sursa: Reuters
Acest studiu a fost realizat pe un eşantion de aproximativ 15.000 de copii din regiunea Marin din Califonia, zonă unde o epidemie de tuse convulsivă a ucis 11 nou-născuţi şi a afectat peste 8.000 de persoane în 2010, transmite AFP.
Din grupul de 15.000 de copii care au participat la experiment, 171 au suferit de tuse convulsivă. Dintre aceştia, nu mai puţin de 103 făceau parte din grupa de vârstă 8 - 12 ani.
După trei ani de la administrarea vaccinului, copiii devin vulnerabili tusei convulsive
"Copiii de peste 12 ani şi mai mici de 8 ani păreau bine protejaţi împotriva tusei convulsive, în timp ce grupa de vârstă 8 - 12 ani a fost cea mai expusă la boală. Am ajuns la concluzia că această vulnerabilitate corespunde unei perioade de cel puţin 3 ani de la administrarea ultimei doze de vaccin împotriva tusei convulsive", a mai explicat Dr David Witt, de la Centrul Medical Kaiser Permanente, din San Rafael, California, coordonatorul acestui studiu, adăugând că aceşti copii înregistrau un risc de infecţie de 20 de ori mai mare decât cei care au făcut vaccinul mai recent.
Copiii între 8 şi 12 ani sunt cei mai expuşi
"Am descoperit foarte rapid că majoritatea copiilor atinşi de tuse convulsivă aveau între 8 şi 12 ani şi erau vaccinaţi împotriva acestei maladii", a subliniat coordonatorul acestui studiu.
El a prezentat concluziile preliminare ale acestui studiu cu ocazia celei de-a 51-a Conferinţe anuale cu privire la agenţii antimicrobieni şi chemoterapie (ICAAC), desfăşurată la Chicago între 17 şi 20 septembrie.