Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PP pregăteşte candidat pentru Primăria Târgu-Mureş

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 21 septembrie 2011 ·

Tribunalul Bucureşti a dat undă verde Partidului Poporului fondat de omul de televiziune Dan Diaconescu. Preşedintele PP Mureş, Ioan Stoica, spune că decizia Tribunalului Bucureşti a venit la timp. „După lungi lupte cu clasa politică românească am reuşit cumva să ne înfiinţăm şi noi legal, să funcţionăm în legalitate pentru că chiar dacă membri noştri din Mureş nu au plecat sau nu au dat înapoi eram în această stare de incertitudine şi cu cât se apropie mai mult alegerile oamenii se întrebau ce vom face”, a spus acesta.

Ioan Stoica ne-a declarat că priorităţile PP la nivelul judeţului Mureş este înfiinţarea de filiale în toate unităţile administrativ teritoriale a judeţului şi pregătirea pentru alegerile locale de anul viitor. „Principala problemă pentru organizaţia Mureş este organizarea de filiale. Avem în jur de 63 şi eu sunt un pic optimist şi îmi doresc ca până la sfârşitul anului să organizez filiale în aşa fel încât să avem în toate comunele şi oraşe organizaţii”, a spus Stoica, acesta explicând că obiectivul este puţin mai greu de realizat în judeţul Mureş datorită structurii etnice existente în anumite comune. Pentru Primăria Târgu-Mureş, Ioan Stoica spune că PP va prezenta un candidat propriu, acesta urmând a fi ales din trei nume posibile. „Din discuţiile pe care le-am avut până acum cu liderii organizaţiilor majoritatea doresc să candideze pentru postul de primar în comunele în care locuiesc. Ne dorim să avem şi reprezentare în toate consiliile locale. Pentru Primăria Târgu-Mureş vom avea un candidat propriu. Avem acum trei posibili candidaţi, urmează să realizăm nişte sondaje să vedem care dintre aceştia va fi cel propus”, a mai arătat Stoica care nu a dorit să precizeze numele celor trei.

Tribunalul Bucureşti a dat undă verde Partidului Poporului fondat de omul de televiziune Dan Diaconescu. Preşedintele PP Mureş, Ioan Stoica, spune că d

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, anunță că își depune în această seară candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 35 minute
„După o matură chibzuință am decis să-mi depun în această seară candidatura pentru alegerile prezidențiale”, a scris Pricopie pe Facebook. Știre în curs de actualizare.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum o ora
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 3 ore
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum o ora
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 4 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

SUA: Cel puţin 14 persoane au murit în urma tornadelor din Missouri şi Arkansas

News.ro acum o ora
Cel puţin 14 persoane au murit şi alte zeci au fost rănite în tornadele şi furtunile violente din centrul şi sudul Statelor Unite, au anunţat sâmbătă autorităţile locale, potrivit AFP. Autorităţile din Missouri au confirmat 11 „decese legate de furt

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum o ora
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Anamaria Gavrilă: Această candidatură este una de conjunctură. Noi suntem aici un simbol

Ziarul Financiar acum o ora
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, ş-a depus, sâmbătă seara, candidatura la alegerile prezidenţiale. „Această candidatură este una de conjunctură. Noi nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime, însă ei au creat un joc care este nedrept”, spun

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°