Reprezentanţii monarhiştilor vor să organizeze un miting cu ocazia zilei de naştere a Regelui Mihai, 25 octombrie, când fostul suveran va susţine un discurs în Parlament. Monarhistul Marius Ghilezan a lansat, pe Facebook, invitaţia prin care speră să scoată în stradă între 30.000 şi 50.000 de oameni.
„Baia de mulţime" pe care monarhiştii i-o pregătesc fostului suveran va avea loc, cel mai probabil, în faţa clădirii Parlamentului. „După ce va ţine discursul, la plecare, oamenii vor putea să-l salute, să-i strângă mâna, să-i ureze «La Mulţi Ani!»". Vrem să fie ca o sărbătorire a Regelui Mihai, care împlineşte 90 de ani. Va fi amplasat un ecran foarte mare pe care va putea fi urmărită cuvântarea Maiestăţii Sale. Dar nu va fi amplasată nicio tribună pentru că nu vor fi cuvântări. Vrem să fie o manifestare fără festivism", a declarat pentru „Adevărul" Marius Ghilezan, fost ziarist la „Evenimentul Zilei" şi „România liberă".
Aleşii PDL ar putea boicota discursul Regelui
Iniţiatorul a adăugat că în organizarea manifestaţiei se vor implica, pe lângă reprezentanţii monarhiştilor, mai multe organizaţii nonguvernamentale. Pentru a nu se ajunge la politizare, nu va fi însă cooptat niciun partid politic. „Sigur, putem să vorbim cu membrii din organizaţiile de tineret ale partidelor care au simpatii monarhiste", a precizat Ghilezan. „Lumea e apatică, dar totuşi cred că ne putem aştepta să vină între 30 şi 50 de mii de oameni", a anticipat Ghilezan. Pe Facebook, doar 233 de persoane confirmaseră participarea la eveniment.
Democrat-liberalii, care s-au opus ca Regele să cuvânteze în Parlament, nu şi-au stabilit strategia pentru momentul discursului, după cum susţine viceliderul grupului PDL din Camera Deputaţilor, Petru Călian. „Nu am decis dacă vom rămâne în sală sau nu. Cred că până la urmă va fi la latitudinea fiecăruia. Eu, personal, nu voi rămâne. Nu am