Bucureştiul a declarat că se va abţine de la votul în cadrul Adunării Generale a ONU. Este cea mai bună alegere? Noua ediţie FP România a investigat chestiunea. "Nu văd ce ar putea împiedica România să voteze în favoarea a ceea ce există de facto. Abţinerea nu e o zonă neutră. Se transmite un mesaj, că nu doreşti să-ţi asumi responsabilitatea unei decizii sau n-ai idee care îţi sunt interesele", crede experta Manuela Paraipan.

Articol din dosarul Noi pentru ce votăm în chestiunea palestiniană?, din ediţia FP România nr. 24 (septembrie/ octombrie 2011).

Situaţia

Palestina deja întruneşte condiţiile unui stat. Problema ţine de cât înţeleg să lase unii, cât îşi permit să accepte alţii. O negociere dură şi extinsă în timp.

E posibil ca această campanie să ducă la reluarea negocierilor directe, lucru de altfel necesar, dacă e să se schimbe ceva pe teren. Orice înţelegere (viitoare) trebuie şi implementată, ori aceasta est o chestiune deloc facilă, un alt motiv pentru tărăgănare. Până acum s-au purtat multe discuţii, directe, indirecte, formale sau informale fără să se ajungă la o concluzie comun tolerată. Apare o fereastră de 10-15 ani cu potenţial sporit de a încheia procesul, într-un mod pe cât posibil civilizat şi paşnic. Ce se întrevede la orizont nu mai e dictonul „două state pentru două naţiuni”, ci un stat pentru două naţiuni. Raţional şi umanitar, nu există justificare pentru a lăsa pe mâine ce se poate rezolva astăzi.

Parteneriate

Conflictul dintre Israel şi palestinieni nu este unul existenţial. Lucru dovedit de către elitele politice din ambele tabere prin repetate negocieri de-a lungul vremii. În acest context, partizanatul, nu doar că nu e necesar, e desuet.

În plan politic, militar şi economic parteneriatul cu Israelul e mai dezvoltat decât cel cu palestinienii. Fără interese comune care să-l