Ambasadorul Israelului la Bucureşti, Dan Ben-Eliezer, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că se aşteaptă ca România să susţină la ONU cauza Israelului, nu pentru evrei, nu pentru palestinieni, ci de dragul procesului de pace, scrie Mediafax.
"N-o să spunem Guvernului României cum să voteze (în cadrul ONU - n.r.). Dacă se va ajunge la vot, aşteptările de la România sunt aceleaşi cu cele pe care le am de la celelalte ţări pe care le considerăm bune prietene. Israelul şi România au aceeaşi viziune. Nu e un secret, a fost evocat de premierul Emil Boc, dar şi de preşedintele Băsescu, în întâlnirea cu diplomaţii români. România susţine negocierile între cele două părţi şi le invită la o discuţie faţă în faţă", a declarat Dan Ben-Eliezer, răspunzând unei întrebări referitoare la poziţia României la ONU.
El a mai spus că România nu susţine mişcarea unilaterală a palestinienilor, fiinbdcă că ar fi contraproductiv pentru procesul de pace. "Deci, eu, ca ambasador, mă aştept că România va susţine cauza noastră, nu pentru noi, nu pentru palestinieni, ci de dragul procesului de pace", a continuat ambasadorul Israelului la Bucureşti.
În cadrul declaraţiei sale de presă, Ben-Eliezer a afirmat că declararea unilaterală a statului Palestinian este un act prematur, care nu este conform cu dreptul internaţional, cu tratate internaţionale pentru pace sau cu acordurile existente între Israel şi palestinieni.
"Ştiu că drumul spre pace va fi unul lung şi dificil. (...) Israelul nu se opune statului palestinian. Israel vrea coexistenţă paşnică alături de un viitor stat palestinian, dar acesta poate fi atins numai prin discuţii directe. Mai întâi de toate, acţiunile unilaterale nu vor duce la pace, ci mai degrabă vor complica orice proces de pace. Baza pentru orice proces de pace este de negocierea", a susţinut ambasadorul statului Israel la Bucureşti. @