Echipa isi traieste conditia de sportiv cvasianonim, care a dat lovitura la un campionat mondial, sfidand o realitate ostila, calculele pariorilor naraviti si orice cotatie de bun simt a vreunui box office. Un festin copios, abundent in radicali nocivi baga in lipituri ficatul atletului creditat ca vesnic challenger. Cand se mai adauga si factori de care nu se face vinovat, cum ar fi anihilarea unui important atu, scenariul devine ingrijorator.

Medaliile aninate de gat celui neobisnuit cu victoriile rasunatoare ii indoaie fruntea. Stralucirea cupelor ii provoaca orbul pasaresc, presa laudativa il fac sa simta ca se desface ca o portocala printre cativa zgaraie nori ce se apleaca sa-i puna pe crestet coroana.

Transa in care intra este un fel de psihedelic-sport, indus de un LSD in supradoza. Reculul in performanta survine instantaneu pentru semiprofesionistul ajuns pe negandite in culmea clasamentelor si mult mai devreme decat putea duce.

Nepusa masa nu face parte din meniurile asilor arenei. De aceea, un trofeu de anvergura ne este asociat cu Sfantul Graal umplut intamplator cu o suma de ambrozie si nectar in concentratii delirante.

Otelului Galati i-a cazut greu la pancreas ghiftuirea cu hidromelul succesului. Un campionat repetabil ca performanta in mileniul IV, o Supercupa plus acordurile instelate ale imnului inventat de Handel este deja prea mult pentru formatia de pe malul stang al Dunarii, si ea deshidratata la propriu.

La care se adauga autocontemplarea. Jucatorii se prosterneaza in fata imaginarelor proprii statui. Dorinel Munteanu nu mai pune in ecuatiile lui de Fritz migalos nicio cuanta de energie. Fiindca nu mai are de unde. Cativa plasturi din stamba de duzina nu acopera sacul ros de moliile suficientei.

Prin tricoul gaurit mijesc coastele decalite ale unui otel pana mai ieri inoxid