Familiile sucevene afectate de inundaţia provocată în urma unei deversări controlate făcută de SGA Suceava din acumularea Lipoveni vor primi din partea Primăriei Suceava despăgubiri totalizând 136.550 de lei, a anunţat, miercuri, primarul Ion Lungu, citat de corespondentul Mediafax.
Lungu a spus, într-o conferinţă de presă, că familiile din cele 59 de gospodării afectate de inundaţii au primit, până în prezent, materiale de construcţii colectate de Primărie din sponsorizări în valoare de 20.000 de lei.
El a precizat că, pe lângă materiale de construcţii, familiile afectate au nevoie şi de mobilă şi aparatură electrocasnică şi că municipalitatea le va acorda acestora, în funcţie de pagubele înregistrate, despăgubiri băneşti.
Astfel, din cele 59 de familii afectate, 50 dintre ele vor beneficia de despăgubiri totalizând 136.550 lei, celelalte nouă refuzând ajutoare pe motiv că pagubele nu au fost foarte mari.
Lungu a spus că vor primi câte 5.000 de lei despăgubiri trei familii ale căror case sunt nelocuibile, alte 12 familii vor primi câte 4.000 de lei, nouă familii vor obţine despăgubiri în valoare de câte 2.000 de lei şi 15 familii vor primi câte 1.500 de lei.
"Este o despăgubire parţială", a spus Lungu, care a menţionat că pentru restul despăgubirilor familiile afectate trebuie să se adreseze Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava care a provocat inundaţia.
Şi Consiliul Judeţean Suceava a sprijinit familiile afectate cu câte 2.000 de lei şi materiale de construcţie.
Cartierul sucevean Iţcani a fost inundat, miercurea trecută, după ce SGA Suceava a decis golirea controlată a acumulării Lipoveni pentru repararea unei infiltraţii semnalate în digul acumulării. Golirea a fost însă făcută fără verificarea stării albiei pârâului Dragomirna, care traversează cartierul Iţcani din municipiul Suceava, aceasta fiind colmatată cu deşeuri l