Oamenii de afaceri olandezi din România critică decizia de vineri a guvernului de la Haga de a bloca accesul României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen, potrivit unui comunicat remis EVZ. Sursa: VADIM GHIRDA
"Conducerea asociaţiei Dutch-Romanian Network, vorbind în numele comunităţii olandeze de afaceri, dezaprobă decizia guvernului olandez de a respinge prin veto aderarea României în zona Schengen", subliniază Ben Jager, preşedintele asociaţiei amintite.
"Dorim să cerem tuturor membrilor guvernului să depăşească acest impas din cadrul negocierilor. Noi propunem o abordare mai pragmatică. În acest scop, am dori să atragem atenţia asupra compromisului pe care l-au făcut Franţa şi Germania care au propus o aderare a în două etape", se mai arată în comunicat.
Această formulă de compromis discutată în prezent prevede o aderare în etape, dar şi aceasta ridică probleme. Conform acestei variante, se preconizează deschiderea frontierelor aeriene şi maritime ale Schengen pentru România şi Bulgaria până la 31 octombrie 2011, iar apoi se va aştepta luna iulie 2012 pentru graniţele terestre.
Vineri, coaliţia de guvernământ de la Haga, care supraavieţuieşte graţie sprijinului oferit în parlament de Partidul Libertăţii condus de controversatul politician Geert Wilders, a decis să blocheze prin veto aderarea României şi Bulgariei la spaţiul fără frontiere interne.
Comentând așa-numitul „război al lalelelor” dintre București și Haga, ministrul olandez al Imigrației, Gerd Leers, a declarat că decizia autorităților române de a bloca la graniță importurile de flori, semințe și bulbi olandezi reprezintă o decizie în plus pentru ca Olanda să se opună aderării României la Spațiul Schengen, screi publicația AD.