Liberalii ialomiţeni forțează nota în USL pentru a vedea până unde pot întinde plapuma și răbdarea social-democraților conduși de Silvian Ciupercă. Chiar dacă omul lor, actualul vicepreședinte de consiliu județean, Ioan Martin, s-a plasat pe locul doi în sondajele USL după primarul pesedist în exercițiu, Gabi Ionașcu, șefii filialei municipale nu se pot împăca cu acest gând. Profitând de faptul că PSD nu a făcut o lansare oficială a edilului pentru un nou mandat, ei susțin că partenerii lor de alianță și-au peirdut dreptul de a numi candidatul USL la primărie și că sunt liberi să-l susțină în continuare pe Martin pentru această funcție.Liderul PSD Ialomița, Silvian Ciupercă îi invită însă pe liberalii mai vocali să țină cont de decizia copreședinților USL și nu de \"viziunile\" președintelui PNL Slobozia, Mihai Emilian.
La nivelul județului Ialomița, candidaturile la locale au fost tranșate de co-președinții USL în favoarea social-democraților: Silvian Ciupercă va încerca să dobândească un nou mandat de președinte al Consiliului județean, iar primarul în exercițiu al Sloboziei, Gabi Ionașcu va fi candidatul PSD și ACD pentru această funcție.
Deși sondajele comendate de PSD și PNL îl dădeau pe Ionașcu cu prima șansă la candidatură, el având procentaje între 49 și 56%, liberalii nu au dat semne că s-au împăcat cu situația.
Liderul PNL Slobozia, Mihai Emilian a ieșit astăzi, la rampă pentru a anunța că liberalii își rezervă dreptul de a-l susține pe colegul lor, Ioan Martin pentru primărie, de vreme ce PSD întârzie să-și facă cunoscut în mod oficial candidatul, precum şi proiectul pe care, ulterior, aceştia să-l poată susţine în cadrul USL.
"În principiu, organizaţia PNL Slobozia consideră normală decizia luată de preşedinţii Ponta şi Antonescu referitoare la judeţul Ialomiţa şi municipiul Slobozia", a declarat miercuri, Mihai Emilian, însă, în opini