Poliţiştii de la Secţia 7 Matca au găsit într-un autoturism peste 8.000 de pachete de ţigări din Republica Moldova. Ocupanţii maşinii au fost reţinuţi şi urmează să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
În noaptea de 19/20 septembrie, la puţin timp după miezul nopţii, o patrulă din cadrul Secţiei nr. 7 de Poliţie Rurală Matca a încercat să oprească o maşină în care se aflau doi bărbaţi şi care se deplasa pe DJ 251 Cudalbi - Valea Mărului.
Întrucât şoferul nu a oprit la semnalul poliţiştilor, unul dintre agenţi a tras două cartuşe în aer, cu pistolul din dotare. Focurile de armă au avut darul de a-l determina pe conducătorul auto să oprească maşina să să se supună controlului. Poliţiştii au stabilit, în urma verificărilor, că în maşina în care se aflau Liviu C. de 33 ani, din comuna Barcea, şi Sorin Z. de 19 ani, din comuna Lieşti, se aflau ascunse şi 8.289 de pachete de ţigări din Republica Moldova, fără documente de provenienţă.
Potrivit purtătorului decuvânt al IPJ Galaţi, Cristina Tatulici, cei doi suspecţi urmează a fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. În prezent, cercetările sunt efectuate de Biroul de Investigare Fraude din cadrul Poliţiei Municipiului Tecuci.