Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FELDIOARA: Încep lucrările pentru canal şi apă în Reconstrucţia şi Rotbav

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 21 septembrie 2011 ·

Tot în ultima perioadă s-a desfăşurat şi licitaţia pentru efectuarea de lucrări de apă-canal în localităţile Reconstrucţia şi Rotbav. Licitaţia organizată în acest sens a fost adjudecată, astfel încât săptămâna viitoare vor începe şi lucrările respective. În Rotbav va fi înlocuită cu această ocazie şi vechea conductă de apă potabilă, iar pentru lucrările la noua reţea de apă-canal în cele două localităţi vor fi alocate 80 de miliarde de lei vechi. Pe de altă parte, recent a fost semnat şi contractul pentru amenajarea unui nou parc în Feldioara, în zona din vecinătatea Primăriei şi a Cetăţii vechi ţărăneşti. Caietul de sarcini a fost scos la licitaţie, care s-a şi desfăşurat în cursul lunii trecute, astfel încât zilele acestea vor începe lucrările. Banii necesari pentru această investiţie urmează să fie alocaţi prin intermediul unui program al Fondului de Mediu.

O ştire la fel de îmbucurătoare o reprezintă investiţia privind reabilitarea Cetăţii ţărăneşti. Primăria a întocmit studiul de fezabilitate necesar acestui proiect, obţinând şi aprobările necesare de la Bucureşti. La una din şedinţele Consiliului Local a fost aprobată asocierea forului legislativ cu Consiliul Judeţean Braşov pentru realizarea acestui obiectiv, instituţia judeţeană urmând să asigure o mare parte din finanţare. Licitaţia privind reabilitarea acestui important obiectiv turistic va fi organizată în perioada următoare, iar forul judeţean menţionat va finanţa acest proiect prin alocarea sumei de 50 miliarde de lei vechi. Tot în ultima perioadă s-a desfăşurat şi licitaţia pentru efectuarea de lucrări de apă-canal în localităţile Reconstrucţia şi Rotbav. Licitaţia organizată în acest sens a fost adjudecată, astfel încât săptămâna viitoare vor începe şi lucrările respective. În Rotbav va fi înlocuită cu această ocazie şi vechea conductă de apă potabilă, iar pentru lucrările la noua reţea de apă-

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan a dezvăluit ce a discutat cu Donald Tusk

HotNews acum o ora
Corespondeță din Varșovia: Aflat la Varșovia pentru a participa şi la marşul “Milionului de Inimi” alături de Donald Tusk şi Rafał Trzaskowski, Nicuşor Dan a fost întrebat de HotNews ce a discutat cu premierul polonez. Președintele ales al României,

Armata israeliană anunţă că a interceptat o rachetă lansată din Yemen

G4Media acum 58 minute
Armata israeliană a anunţat duminică dimineaţă că a interceptat o rachetă lansată din Yemen, informează Reuters, citat de News.ro. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu. Urmărește cele mai noi

OFICIAL Au bătut palma! Xabi Alonso este noul antrenor al lui Real Madrid

Gazeta Sporturilor acum 25 minute
Real Madrid a anunțat duminică la prânz numirea lui Xabi Alonso (43 de ani) în funcția de antrenor principal al echipei de pe Santiago Bernabeu. - comunicat Real Madrid

Nicușor Dan, la mitingul electoral din Varșovia: Credeți în victoria voastră, cum noi am crezut în victoria noastră

HotNews acum 44 minute
Președintele ales Nicușor Dan a ținut un scurt discurs în limba română, la mitingul organizat pentru susțiere a candidatului pro-european, primarul Varşoviei, Rafał Trzaskowski, la alegerile prezidențiale, după ce s-a întâlnit cu premierul Donald Tu

Rusia şi Ucraina au făcut schimb reciproc de câte 303 prizonieri de război

G4Media acum o ora
Rusia a anunţat duminică că 303 soldaţi ruşi au fost schimbaţi pentru acelaşi număr de militari ucraineni în cea de-a treia şi ultima etapă a unui schimb major de prizonieri între Kiev şi Moscova, relatează AFP, citată de Agerpres. Susține G4Media.

NUMERELE extrase la tragerile loto de duminică, 25 mai 2025

Gandul acum 56 minute
Duminică, 25 mai 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc joi, 29 mai 2025. La tragerile loto de joi, 22 mai 2025, Loteria Română a acordat peste 1

Hurezeanu, de Ziua Românilor de Pretutindeni: Niciodată diaspora nu a fost mai aproape de țară

Mediafax acum 3 ore
„Ziua Românilor de Pretutindeni reprezintă un moment simbolic de celebrare a celor care trăiesc în afara granițelor României, fie că aparțin comunităților istorice din jurul granițelor sau diasporei românești. Aceasta zi ne amintește de valorile fun

Slănină cu boia contaminată cu Listeria, retrasă din magazinele Penny. Oamenii, rugați să nu o consume

HotNews acum 2 ore
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimantelor (ANSVSA) anunţă retragerea din magazine Penny a unui lot de slănină cu boia, în care a fost detectată prezenţa bacteriei Listeria Monocytogenes, potrivit News.ro. Este vorba d

Avertizare cod portocaliu în București: ploi torențiale și vreme deosebit de rece

Libertatea acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o prognoză specială pentru București, valabilă în intervalul 25 – 28 mai 2025, însoțită de o avertizare cod portocaliu de ploi torențiale.

CNAIR va evalua structura podului rupt în Baia Mare și va propune soluții

Mediafax acum o ora
Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Baia Mare a fost convocat încă de sâmbătă pentru a stabili primul set de măsuri în urma surpării podului de pe varianta de ocolire a municipiului Baia Mare. S-a decis închiderea circulației

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/17°
lun.

11°/13°
mar.

11°/13°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/13°
lun.

10°/12°
mar.

11°/12°
mie.

12°/14°
Constanta
acum

15°
dum.

14°/18°
lun.

13°/17°
mar.

12°/14°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

8°/13°
lun.

9°/16°
mar.

9°/18°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

8°/17°
lun.

8°/21°
mar.

11°/23°
mie.

12°/22°