Articolul lui Dan cu mărturia acelui tip din Delta care se întreba cînd se înfiinţează şi un ONG de salvat oamenii, mi-a adus la suprafaţă cîteva “nespuse” mai vechi.

Un alt exemplu de ocolire a părţii dificile dintr-o problemă e, din păcate, Roşia Montană. “Partea dificilă” e o specie stranie numită “om” care are nevoie pentru supravieţuire de o chestie şi mai stranie numită “slujbă”.

Sînt împotriva oricărei exploatări a aurului de acolo. Şi din motive de mediu. Şi din cauză că nu cred în soluţii economice de tip loterie – nu ştiu ce să fac, deci încep să caut aur. Dar şi din cauza stilului agresiv de lobby care ne arată cît de fragile sînt structurile statului român la o luptă mai serioasă pentru interese de afaceri. Opţiunea mea e mai ales anti-corporatistă. Iar RMGC e doar un caz. Dacă am consuma o energie comparabilă şi pentru critica lobby-ului dezastruos pentru cetăţeni exercitat de bănci, firme de servicii energetice etc., viaţa noastră ar fi ceva mai bună. NUmai că, încă o dată, e neinteresant pentru că în ultimul caz e vorba doar despre oameni.

Apreciez munca activiştilor anti-exploatare. Totuşi, dacă citesc unele rînduri ale lui Mihai Goţiu, mă înfior. La el, treaba e sigură. Toţi ăia de la Roşia care vor proiectul sînt nişte “cumpăraţi”, nişte nimeni cu carte de muncă la RMGC. Are dreptate, majoritatea lucrează deja pentru RMGC. Poate în cazul intelectualilor şi funcţionarilor cumpăraţi pentru expertiză prin intermediul unor ONG-uri independente, acuzaţia funcţionează. La fel, pot să rîd de Naumovici sau de alţi băieţi publicitari care văd o “provocare” pe bani mulţi în chestiunea RMGC şi care sînt doar nişte penibili care vor să facă şi bani cu lopata, vor să fie şi sfinţi.

Dar în cazul unor oameni care nu au mai avut un job de nu ştiu cînd, care au copii acasă şi care spun că vor să lucreze aşa cum lucrau şi părinţii lor, aici