Comisiile parlamentare reunite de buget-finanţe l-au validat, ieri, cu 21 de voturi "pentru", 12 voturi "împotrivă" şi o abţinere, pe Romeo Ionuţ Comăniciu, director al sucursalei Astra Asigurări Braşov, propus de PDL, pentru funcţia de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), citează Mediafax. În timpul şedinţei, deputatul PSD Petre Petrescu a precizat că social-democraţii nu vor vota în favoarea lui Comăniciu, afirmând că parlamentarii sunt puşi într-o situaţie penibilă. "Suntem şi noi puşi într-o situaţie penibilă de indecizia unor oameni politici care încearcă să impună un om sau un altul. Personal, nu sunt de acord cu o astfel de atitudine. Voi vota împotriva dumneavoastră, nu bazat pe competenţele profesionale, ci ca mod de a manifesta nemulţumirea pentru implicarea totală a politicului într-o astfel de decizie", a spus Petrescu. La rândul său, deputatul PNL Eugen Nicolăescu a afirmat că, dacă la conducerea CSA va fi pus un om fără experienţă, uşor de manipulat având în vedere şi vârsta pe care o are, atunci va exista o mare problemă, deoarece problemele cele mai importante ale economiei globale sunt cele financiare. "Trebuie să privim cu maximă responsabilitate această numire. Faţă de domnul Constantinescu, domnul Comăniciu este departe de a avea pregătire profesională", a spus şi Nicolăescu.
Candidatul iniţial al PDL pentru funcţia de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Cristian Constantinescu, nu a primit, luni, avizul Comisiilor parlamentare reunite de buget-finanţe din cele două Camere. Pentru numirea lui Constantinescu au fost 14 voturi "pentru" şi 25 de voturi "împotrivă".
Comisiile parlamentare reunite de buget-finanţe l-au validat, ieri, cu 21 de voturi "pentru", 12 voturi "împotrivă" şi o abţinere, pe Romeo Ionuţ Comăniciu, director al sucursalei Astra Asigurări Braşov, propus de PDL, pentru