Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pistă de atletism SF la Cluj Arena

Publicat in Adevarul, miercuri 21 septembrie 2011 ·

Noul stadion beneficiază de o pistă interioară, singura de acest tip din ţară. Spaţiul destinat atleţilor imită 100% lumina zilei şi este destinată exerciţiilor sau competiţiilor mici.

Pista de 80 de metri este aproape finalizată şi dispune de un sistem modern de iluminat, care imită perfect lumina zilei, iar construcţia sa respectă toate normele internaţionale. „Dorim să organizăm pe pista interioară competiții interne şi internaționale, dar să organizăm şi concursuri şcolare“, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean. Potrivit acestuia, urmează să fie încheiată parteneriate în acest sens cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi cu Inspectoratul Şcolar Judeţean. „De asemenea, sportivii pot face aici încălzirea, înainte de a ieşi pe pista mare din jurul gazonului“, a completat Tişe. De-a lungul pistei interioare a stadionului se lucrează la amenajarea a patru săli de antrenament şi alte spaţii pentru desfăşurarea altor genuri de sporturi care nu necesită mult spaţiu.

Înainte de inaugurare

Zeci de muncitori lucrează în aceste zile la finalizarea montării scaunelor, iar alte câteva zeci la lustruirea acestora. Angajaţii societăţilor care s-au ocupat de construcţia stadionului au fost surprinşi în timp ce ştergeau de praf peste 30.000 de scaune, numărul de locuri pe stadion. Potrivit lui Alin Tişe, au mai rămas de montat circa 500 de scaune. Sistemul de iluminat al nocturnei e testat în fiecare seară.

Inaugurarea oficială a stadionului va avea loc sâmbătă, 1 octombrie, când porţile vor fi deschise pentru toţi clujenii până la miezul nopţii. În 8 şi 9 octombrie vor avea loc concertele Scorpions, respectiv Smokie.

Întreţinerea, 60.000 de euro lunar

Cheltuielile totale cu noua arenă vor ajunge la 60.000 de euro lunar, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj. „Costurile pentru această arenă sunt de cel puţin 60.000 de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan: Mesajul meu către toţi românii este să se ducă să voteze şi să voteze aşa cum le dictează conştiinţa / Fiecare prin votul său va face istorie pentru România / Îl voi vota pe Nicuşor Dan

News.ro acum 28 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a transmis un mesaj alegătorilor înainte de cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale şi a afirmat că îi îndeamnă să meargă la vot şi să voteze cum le dictează conştiinţa. El a precizat că Rom

Eșec al programului Rabla pentru tractoare / Aplicația AFM s-a blocat în primele minute și nu este exclus un atac cibernetic

HotNews acum 2 ore
Administrația Fondului pentru Mediu anunță anularea sesiunii de înscriere în cadrul Programului Rabla la tractoare, care începuse luni la ora 10:00. Aplicația AFM s-a blocat în primele minute, din cauza numărului mare de oameni care doreau să se îns

Cluj: O femeie şi un copil au murit după ce au căzut dintr-o căruţă, fiind loviţi apoi de un camion

News.ro acum o ora
O femeie de 33 de ani şi un copil de trei ani au murit, luni, după ce au căzut dintr-o căruţă, pe un drum din judeţul Cluj, ei fiind lovit ulterior de un camion.

Europarlamentarul Victor Negrescu: „Miliarde de euro și proiectele din PNRR ar putea fi salvate”

Gandul acum 38 minute
Propunerea privind prelungirea perioadei de implementare a proiectelor din Mecanismul de Redresare și Reziliență este inclusă în Raportul privind implementarea PNRR-urilor, coordonat în calitate de raportor de vicepreședintele Parlamentului European

METEO: Alternanţe de temperatură, în următoarele două săptămâni / Vremea se încălzeşte de săptămâna viitoare

G4Media acum 22 minute
Săptămâna în curs va aduce, la nivel naţional, o vreme mult mai rece decât ar fi normal pentru perioada din calendar, însă de săptămâna viitoare va începe un proces de încălzire, iar maximele termice vor reveni către valori de 20 – 23 de grade, în u

Ilie Bolojan: România se confruntă cu un război hibrid

BusinessMagazin acum 51 minute
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a afirmat în cadrul unui interviu că România nu este atacată direct, dar este vizată de acţiuni caracteristice unui război hibrid, desfăşurat în mediul online, care urmăreşte destabilizarea încrederii populaţiei

Șapte foști ambasadori americani avertizează România înainte de alegeri: „Putin sau America. Nu riscați viitorul țării voastre”

Libertatea acum 3 ore
Avertisment fără precedent la adresa României. Într-o scrisoare comună, transmisă în exclusivitate pentru G4Media, diplomații americani, democrați și republicani, spun răspicat că soarta țării noastre se decide pe 18 mai: „Putin sau America”.

ULTIMA ORĂ SUA și China au ajuns luni la un acord pentru reducerea taxelor vamale / Ce înseamnă armistițiul dintre cele două mari puteri economice

HotNews acum 3 ore
Anunțul oficial suspendă cel puțin temporar un război comercial între cele mai mari puteri economice ale lumii, scriu Reuters și Financial Times. Statele Unite și China au declarat luni că au ajuns la un acord privind reducerea taxelor vamale recipr

VIDEO Ilie Bolojan, despre stadiul războiului din Ucraina: „Noi nu avem interesul sub nicio formă ca armata rusă să avanseze înspre România”

HotNews acum o ora
România are interesul ca orice potențial pericol să fie cât mai departe de granițele sale, motiv pentru care este bine ca apărarea ucraineană să reziste și armata rusă să nu avanseze, a declarat Ilie Bolojan într-un interviu acordat Europa Liberă. P

Descoperire șocantă: un bărbat a fost găsit mort lângă Spitalul Județean din Timișoara. Poliția a deschis o anchetă

Adevarul acum o ora
Un bărbat a fost găsit mort, luni, 12 mai, în apropierea Spitalului Județean din Timișoara, chiar lângă morga unității medicale. Descoperirea a fost făcută de un medic, iar poliția a deschis o anchetă pentru a stabili în ce condiții s-a produs deces

Vremea

București
acum

14°
lun.

8°/15°
mar.

9°/17°
mie.

11°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

13°
lun.

4°/14°
mar.

5°/15°
mie.

6°/18°
joi

8°/21°
Constanta
acum

14°
lun.

6°/16°
mar.

7°/15°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

3°/15°
mar.

2°/14°
mie.

7°/15°
joi

7°/18°
Timisoara
acum

15°
lun.

4°/16°
mar.

3°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/21°