Raluca Teodora Rus, o studentă din Cluj-Napoca, diagnosticată cu cancer la 13 ani, este unul dintre voluntarii Asociaţiei „Little People" România care ajută copiii bolnavi de cancer. „Provident Financial România", de 5 ani pe piaţa românească, a donat ieri Asociaţiei „Little People" 118.230 de lei sprijinindu-i astfel în luptă împotriva cancerului. Asociaţia are un Club numit „Temerarii", alcătuit din tineri care au învins această boală.
Hotelul Opera Plaza din Cluj-Napoca, o nouă acţiune numită „Campania Contra Cancer". „Aceasta va debuta cu un maraton la care participă doi studenţi clujeni, Iulian Novac şi Marian Gabriel. Ei vor alerga 700 de km în 7 zile. Startul va fi dat pe 2 octombrie, iar sosirea a fost programată pe 9 octombrie la Bucureşti", spune preşedintele Asociaţiei „Little People" România, Shajjad Rizvi. Unul dintre maratonişti, Iulian Novac, este student la medicină şi spune că participă la campanie pentru că vrea să ajute. „Am cunoscut bolnavi de cancer. M-au impresionat. Sunt adevărate modele", crede Novac. „Făceam cinema pe holurile spitalului" Unul dintre cei care ştiu ce înseamnă cancerul şi durerea este clujeanca Raluca Teodora Rus. Ea e unul dintre voluntarii cei mai vechi ai Clubului „Temerarii" al Asociaţiei „Little People", club alcătuit doar din tineri care au învins cancerul. Cumplita veste a aflat-o la vârsta de 13 ani. Acum are 20 de ani, e studentă şi învaţă să devină contabilă. Ea povesteşte că, deşi e o fire optimistă şi nu se lasă doborâtă uşor, i-a fost foarte greu. „În 2004, când aveam 13 ani, m-a durut îngrozitor capul două săptămâni. Nu trecea defel şi nu înţelegeam ce am. Mi s-au făcut analize, am fost şi la neurologie, însă nimic. La analizele de sânge a ieşit că aveam leucemie. Atunci nu ştiam ce înseamnă leucemie", povesteşte Raluca. Părinţii ei au fost şocaţi şi situaţia era cu atât mai apăsătoare cu cât ea e sing