"Băncile au vândut anul trecut pachete de creanţe în valoare totală de peste 2 miliarde de lei. Suma se va menţine, probabil, la acelaşi nivel şi anul acesta", spune Isabela Iacob(foto), director al unei importante companii de recuperare activă pe piaţa locală. Potrivit specialiştilor în domeniu, băncile preferă să vândă mai ales credite de valoare mică, fără garanţii şi cu o vechime de peste 3-4 ani, adică tocmai acele împrumuturi care sunt cel mai greu de recuperat.
Acesta este şi motivul pentru care firmele preiau portofoliile, în urma unor licitaţii, la preţuri care, de cele mai multe ori, nu depăşesc 10% din valoarea reală a pachetului. Potrivit Isabelei Iacob, director al Kruk România, zona unde băncile au „vândut" cei mai mulţi clienţi este Muntenia, iar Bucovina ocupă ultimul loc. Creanţa medie aflată în portofoliul companiei, care deţine peste 35% din întreaga piaţă, se învârte în jurul valorii de 5.000 de lei.
Mai bine la recuperator decât la bancă
Compania Kruk a declanşat în România o campanie care încurajează datornicii să încerce să negocieze o formă prin care să poată achita până la urmă datoria. Potrivit reprezentanţilor firmei poloneze, o campanie similară care a funcţionat în ţara de origine a dus la o îmbunătăţire substanţială a ratei de recuperare. Practic, compania oferă clienţilor posibilitatea de a achita debitul în rate, iar ratele sunt, de multe ori, mai mici decât cele pe care le-ar fi plătit la bancă. Rata medie se situează, potrivit reprezenanţilor companiei, la 313 lei, în condiţiile în care datoria medie este de 5.000 de lei. Compania poate merge până într-acolo încât să scadă dobânda stipulată iniţial în contractul cu banca. Perioada medie în care clienţii reuşesc să achite ratele este de 2-3 ani. Specialiştii în recuperare merg până într-acolo încât oferă clienţilor consiliere psihologică şi chiar consiliere pentru