Noaptea cercetătorilor este un proiect iniţiat de Uniunea Europeană, care se desfăşoară în toate ţările membre şi afiliate pentru promovarea ştiinţei şi cercetării. În Tulcea activităţile se deşfăsoară la Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării şi Muzeul de Etnografie şi Artă populară între orele 16.00-22.00.
Noaptea cercetătorilor se desfăsoară anual în a treia vineri a lunii septembrie, în muzee şi institute sau centre de cercetare. Într-un cadru informal, tinerii discută cu cercetătorii, descoperind atât realizările ce schimbă lumea şi multitudinea de aplicaţii ce ne fac viaţa mai uşoară, cât şi poveştile personale din spatele muncii lor. În acest an, evenimentul are loc simultan în 800 de locaţii din 320 de oraşe europene, în 32 de ţări.
În acest an, Noaptea Cercetătorilor a avut două etape: cea de vară, în care tineri din toată ţara au pregătit proiecte pentru secţiunea de concurs şi evenimentul propriu-zis din luna septembrie. La concursul de anul acesta, desfăsurat sub sloganul „Promovează un cercetător”, echipele participante au avut de pregătit o campanie de promovare pentru un cercetător. Persoana este aleasă de către membrii echipei, strategia este decisă împreună, iar rezultatul este prezentat în faţa publicului pe 23 septembrie în orașul organizator din care face parte echipa participantă.
Click pe poze pentru a vedea mai multe imagini de anul trecut!
Ce vei putea face vineri seara
Echipele ce au înscris proiecte în concurs vor putea sta de vorbă cu cercetătorii şi afla mai multe despre munca de cercetare şi viaţa din spatele acesteia. Pe tot parcursul serii atmosfera va fi energizată de demonstraţii stiinţifice, concursuri şi jocuri. În săptămâna premergătoare evenimentului s-a lansat un concurs pe pagina de Facebook al cărui mare premiu este o chitară electrică. La acest eveniment este asteptat publicul larg,