Sub acest generic, România Liberă încearcă să descrie planul strategic pe care România nu l-a avut niciodată: cel pentru autostrăzi.
Pentru orice bun-gospodar, fie că se ocupă de o mare corporaţie, fie de bugetul personal, stabilirea priorităţilor este calea către succes. Respectiv, eşec. Cele mai scumpe şi mai complicate sarcini trebuie abordate din vreme, pentru a putea fi terminate în timp util. Doar cele simple pot fi lăsate spre coada listei.
Ei bine, autorităţile române au procedat exact pe dos. De bine de rău, după 20 de ani o parte din autostrăzi sunt construite sau măcar atribuite. Însă lipsesc exact cele mai grele secţiuni care să transforme fâşiile de acum în axe naţionale: autostrăzile care să traverseze munţii. Acestea sunt cele mai scumpe şi mai complicate lucrări, aşa că riscul ca finalizarea lor să dureze alte două decenii nu este deloc de neglijat.
Autostrada dintre Piteşti şi Sibiu, de o dificultate extremă din cauza reliefului extrem şi a solului instabil, nu are nici proiect, nici finanţare şi nici şanse de-a atrage investitori privaţi. Pe actualul drum cu două benzi de pe Valea Oltului va continua să se înghesuie traficul de pe aşa-numitul “Coridor IV trans-european” încă mulţi ani după ce tronsoanlele Constanţa-Piteşti şi Sibiu/Nădlac vor fi terminate.
Autostrada dintre Ploieşti şi Braşov a fost deja anulată de două ori: prima dată în 2005, din motive politice, a doua oară în 2010, din motive economice. După ce au eşuat şi negocierle cu Bechtel, care ar fi urmat să ducă această axă până la graniţă, însăşi fezabilitatea traseului devine îndoielnică. Soluţia alternativă, devierea coridorului IV rutier pe traseul celui de cale ferată (Sibiu-Braşov-Ploieşti-Bucureşti) este vag tratată de autorităţi.
Mai grav este însă că, după ce au căzut planurile scumpe şi grandioase de autostrăzi peste
