Oficialii Fed şi-ar putea întări angajamentul de a oferi măsuri suplimentare de sprijinire a economiei, după declinul înregistrat recent pe pieţele bursiere, la reuniunea de astăzi a comitetului de politică monetară al Rezervei Federale americane (Fed).
Analiştii se aşteaptă ca preşedintele Fed, Ben Bernanke, să anunţe noi măsuri de stimulare a economiei, posibil o nouă rundă de relaxare cantitativă (QE3), transmit AP şi AFP, citate de Agerpres.
"Piaţa este în creştere, parţial datorită reacţiei Europei la Grecia şi Italia, parţial datorită anticipării că Fed va face ceva. Temerea mea este că va lipsi voinţa", a explicat analistul Marc Pado de la Cantor Fitzgerald.
Investitorii sunt îngrijoraţi după publicarea unui raport al guvernului SUA care arată că în august a scăzut cu 5% numărul locuinţelor construite, cea mai recentă ştire care confirmă colapsul de pe piaţa imobiliară.
Rezerva Federală a SUA este sub presiune pentru a redresa economia, care în primele şase luni din 2011 a crescut în ritm anual cu doar 0,7%. În august nu s-au creat locuri de muncă iar consumatorii nu şi-au majorat cheltuielile pe segmentul de retail.
Economia americană a înregistrat o creştere de 3% în 2010 însă de la începutul anului a încetinit semnificativ. În primul trimestru, PIB-ul primei economii mondiale a înregistrat o creştere de doar 0,4% în ritm anual, urmată de o creştere de 1,0% în al doilea trimestru, potrivit cifrelor oficiale.
Mulţi economişti estimează o creştere economică de sub 2% pentru acest an, avertizând asupra pericolul reapariţiei recesiunii.
Metode de intervenţie ale Fed
"Rezerva Federală dispune de instrumente variate care pot fi folosite pentru a mări sprijinul financiar destinat economiei", a declarat recent Ben Bernanke. Acesta a adăugat: "Am discutat despre avantajele dar şi