Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătaie cu răngi, cuţite şi chei franceze în faţa Colegiului de Industrie Alimentară din Cluj

Publicat in Adevarul, joi 22 septembrie 2011 · ·

Un tânăr de 22 de ani a fost înjunghiat cu un cuţit de un elev al Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară (fostul liceu LIA) din cartierul Gheorgheni, într-o încăierare tipic adolescentină produsă în această dimineaţă în faţa porţilor unităţii de învăţământ. Victima venise cu alţi patru prieteni pentru a-i aplica agresorului o corecţie.

UPDATE ora 15:25 :

Prietenii agresorului Valentin Vali Mocanu (19 ani), elev în clasa a X-a B din cadrul Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară susţin că acesta a fost atacat în jurul orei 9 de cinci indivizi care îl aşteptau la intrarea în şcoală. "Au tăbărât pe el cu răngi şi cu chei franceze. L-au spart efectiv. Avea răni la cap, la mână, şchiopăta şi abia l-am luat pe unul dintre bătăuşi de pe el. A dat cu cuţitul ca să se apere, că dacă nu dădea, îl nenoroceau de tot ăia", a declarat unul dintre colegii lui Vali, care a dorit să îşi păstreze anonimatul. Povestea băiatului este susţinută de alţi martori care susţin că Vali nu avea probleme cu nimeni, însă riposta atunci când "îl călcai pe nervi".

Agresorul elevului de la Colegiul de Industrie Alimentară riscă exmatricularea

Unitatea şcolară în faţa căreia s-a derulat evenimentul pare să fie una cu elevi problemă. De altfel, portarul instituţiei, cel care a anunţat azi dimineaţă autorităţile, a povestit că elevii sunt complet indisciplinaţi au comportamente de huligani şi un limbaj de orice stadion din Liga1. "Sar poarta de lângă mine. Se uită, râd şi apoi sar poarta când vor să chiulească. Ce să le fac eu?", a spus portarul unităţii de învăţământ.

În acest moment, poliţiştii efectuează cercetări în privinţa lui Vali pentru port ilegal de armă şi loviri şi alte violenţe, infracţiuni pentru care poate primi ani de închisoare.

ŞTIRE ora 11:58 :

"Unul dintre cei implicaţi în altercaţie este elev de-al nostru. Imediat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 6 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 9 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 8 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 4 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 12 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 9 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°