Mamaia, Cerbul de aur, Cîntarea României, Cenaclul Flacăra, Punct. Asta aş fi avut dacă m-aş fi născut cu 20 de ani mai devreme. TIFF, Anim’est, NexT, Summerwell, Gărîna, Sighişoara Blues Festival, Peninsula, George Enescu, Green Jazz Fest, Astra, SibFest, FNT, Ideo Ideis, Şi Aşa Mai Departe. Asta am acum, pentru că m-am născut cu şase ani înainte de Revoluţie, şi nici măcar nu e meritul meu.
Eram într-a noua cînd am mers la primul meu festival – Festivalul Saltimbancilor de la Timişoara. 14 ore de călătorie cu „trenul foamei“ ca să jucăm într-una dintre pieţele oraşului cîteva monologuri din Teatru descompus al lui Matei Vişniec. Reprezentaţia a fost un succes minor (străzile erau pline de concerte, parade, spectacole, era greu să ţii publicul într-un loc mai mult de cinci minute), dar ce-a urmat a fost demn de consemnat în jurnalul meu de-atunci. La toaleta Teatrului Naţional, în care intrasem ca să mă schimb după spectacol, am dat peste Maia Morgenstern care-şi pudra nasul în oglindă. Am scos rapid carneţelul din rucsac şi i-am cerut un autograf. A doua zi, am dat nas în nas pe stradă cu băieţii de la Omul cu Şobolani. Iarăşi am scos carneţelul din rucsac. Mai pe seară, pentru că aveam badge-uri de guest, am fost lăsaţi să intrăm la concertul Viţa de Vie pe lîngă scenă şi am ajuns în primul rînd. La bis („Basul şi cu toba mare“), valuri de pogo violent au făcut să-mi sară ochelarii de pe nas. Degeaba i-am căutat după ce se terminase concertul, probabil fuseseră atît de călcaţi în picioare, încît nu mai rămăsese din ei nici un ciob. La cîteva ore după, ne aruncam în piscină cu tot cu hainele de pe noi. Aveam 14 ani jumate şi eram convinsă că între mine şi festivaluri începe o lungă istorie de amor. Aveam dreptate.
DE ACELASI AUTOR Prizonierii conştiinţei noastre Terry GILLIAM: «Don Quijote are o obsesie pentru mine!» - interviu Avem un fel de „del
