Cu fonduri europene se va promova un circuit turistic ce cuprinde Constanţa, Istria şi Cheile Dobrogei.
Proiectul „Pe urmele argonauţilor - promovarea traseului turistic Constanţa, Istria, Cheile Dobrogei" propune vizitatorilor un traseu turistic care valorifică resursele cultural-istorice şi naturale ale zonei Istria-Cheile Dobrogei. Proiectul a început acum câteva luni, fiind în prezent în derulare. Până acum s-au finalizat activităţile de fotografiere a obiectivelor şi atracţiilor aflate pe acest traseu. Cele 600 de fotografii reprezintă baza documentară pentru realizarea instrumentelor de promovare turistică, respectiv platforma online de informare turistică şi cele trei tipuri de pliante şi broşuri pe temele turismului cultural istoric şi religios, precum şi a turismului care valorifică resursele naturale ale zonei.
De asemenea, un film de animaţie 3D care va reda în format digital un tur virtual dinamic al Cetăţii Histria, structurat în cele trei etape ale procesului de construcţie a cetăţii, elenistică, bizantină şi romană, este în proces de realizare. Materialul va cuprinde imagini din respectivele perioade, redând prin animaţie scene şi persoane aparţinând acelor vremuri. Mai mult, un material video cu imaginea completă a traseului „Pe urmele argonauţilor" este în pregătire, ambele filme urmând a fi disponibile pe website-ul proiectului la sfârşitul anului 2011, precum şi în centre de informare turistică, muzee şi alte locaţii destinate turiştilor.
În căutarea lânii de aur
Argonauţii fac parte din mitologia greacă. Legenda spune că 50 de eroi s-au îmbarcat pe corabia Argus şi l-au însoţit pe Iason într-o expediţie care urma să-i ducă la descoperirea lânii de aur. Pe corabie se aflau, printre alţii, Orfeu, Castor şi Polux. Se presupune că unul dintre locurile în care au ajuns argonauţii se află pe teritoriul de astăzi al j