Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inter a fost umilită de o nou-promovată, Gasperini - demis

Publicat in GAZETA de SUD, joi 22 septembrie 2011 ·

Formaţia Internazionale Milano, cu românul Cristian Chivu integralist, a fost învinsă, marţi seară, în deplasare, cu scorul de 3-1, de echipa Novara, nou-promovată în Serie A, în primul meci al etapei a patra a campionatului Italiei. Nerazzurrii au fost „pedepsiţi“ la primul gol chiar de un jucător crescut de ei, Meggiorini, în minutul ‘38, Rigoni a majorat diferenţa în minutul 86, din penalti, şi a marcat din nou în minutul 90+1, replica oaspeţilor venind de la Cambiasso (‘89).

Din minutul 85, Inter a evoluat cu un jucător mai puţin după eliminarea lui Rannochia. La Inter, fundaşul român Cristian Chivu a fost integralist, dar jocul său nu a fost prea reuşit, fiind avertizat şi cu un cartonaş galben, în minutul 28.

Contestat vehement de suporteri, antrenorul echipei Inter Milano, Gian Piero Gasperini, a pierdut ieri şi sprijinul conducerii după o analiză făcută de dimineaţă. „FC Internazionale anunţă că, în această dimineaţă, antrenamentul echipei a fost condus de Daniele Bernazzani şi de Giuseppe Baresi (antrenor secund). Clubul îi mulţumeşte lui Gian Piero Gasperini pentru munca depusă la club şi îşi exprimă regretul că raportul profesional s-a încheiat“, se arată în comunicatul de pe site-ul oficial al clubului italian. Gasperini a sosit la Inter în iunie, în locul brazilianului Leonardo, care a devenit director sportiv la PSG. Sub comanda sa, Inter a înregistrat patru înfrângeri şi un rezultat de egalitate în cinci meciuri oficiale. El este al treilea antrenor demis în acest sezon în Italia, după Roberto Donadoni (Cagliari) şi Stefano Pioli (Palermo). Presa italiană a notat că pe lista preşedintelui nerazzurrilor, Massimo Moratti, se regăsesc numele a cinci tehnicieni, fiind vorba despre Claudio Ranieri (ex-AS Roma), Delio Rossi (ex-Palermo), Luis Figo, Walter Zenga sau Quique Sanchez Flores. Formaţia Internazionale Milano, cu românul Cristian Chivu i

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum 28 minute
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum 52 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 42 minute
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 48 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 3 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

VIDEO. Președintele Nicușor Dan- „România are nevoie de o lege a salarizării“

Ziua Constanta acum 30 minute
Președintele Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă susținute luni, 14 iulie, că România are nevoie de o lege a salarizării în care să avem o abordare foarte nuanțată pe toate categoriile și să dispară sporurile. Președintele a mai pecizat

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 2 ore
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Cum a ajuns Donald Trump la finala Cupei Mondiale a Cluburilor. A sosit ca un star, dar a fost și huiduit de fani

Cancan acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost în prim-planul evenimentului de premiere de la finalul Campionatului Mondial al Cluburilor. Liderul de la Casa Albă a ajuns ca un adevărat star la ceremonia în la care Chelsea a primit trofeul, dar a

Vremea

București
acum

32°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

29°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°