Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a declarat ziua de 22 septembrie, ziua fără maşini la muncă în cadrul instituţiei pe care o conduce. În consecinţă, personalul MDRT va renunţa, astăzi, la mersul cu maşina. Ca să dea un exemplu, Elena Udrea a pornit spre minister pe bicicletă. Sursa: Octavian Cocoloș
Ziua Europeană Fără Maşini este o iniţiativă a Uniunii Europene şi face parte din Săptămâna Europeană a Mobilităţii. Pe 22 septembrie, în fiecare an, în marile oraşe europene traficul este oprit pentru câteva ore.
Iniţiativa Uniunii Europene a fost îmbrăţişată de 90 de localităţi din Franţa, 629 de localităţi din Spania, 51 de localităţi din Portugalia, iar în România s-au înscris peste 40 de localităţi.
În contextul preocupărilor legate de protecţia mediului înconjurător, Ziua Europeană Fără Maşini a devenit ziua fără maşini şi în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Ca urmare a acestei iniţiative, angajaţii instituției vor renunţa la maşinile personale sau de serviciu şi vor folosi bicicleta sau mijloacele de transport în comun.
Fotografii: Octavian Cocoloș