Economia socialǎ (a nu se confunda cu economia socialǎ de piaţǎ, nici cu economia socialistǎ), cunoscutǎ şi ca „al treilea sector economic" (pe lângǎ cel privat şi cel public), desemneazǎ o diversitate de forme de întreprinderi (cooperative, case de ajutor reciproc, obşti, asociaţii mutuale etc.). Toate au câteva caracteristici comune: obiectivul principal nu este crearea de profit, ci satisfacerea unor nevoi comune; funcţioneazǎ dupǎ principiile mutualitǎţii şi solidaritǎţii şi deciziile se iau dupǎ principiul „un om, un vot"; se bazeazǎ pe participarea activǎ a membrilor şi, în bunǎ parte, pe voluntariat. Ele îndeplinesc multiple funcţii sociale (cel mai important este includerea categoriilor cu risc de excludere socialǎ), de aceea este de dorit ca statul sǎ le sprijine prin legislaţii specifice - cel puţin, aceasta este practica în statele Uniunii Europene.
În România, acest sector economic, care s-a dezvoltat încǎ de la mijlocul secolului al XVIII-lea (chiar mai devreme, dacǎ ne referim la obştile sǎteşti), a fost distrus de cǎtre regimul comunist - sectorul aşa-zis cooperatist neavând de-a face cu principiile mişcǎrii cooperatiste, în care asocierea este voluntarǎ, iar membrii îşi pǎstreazǎ mijloacele de producţie individuale, bǎncile cooperatiste au fost desfiinţate, asociaţiile de ajutor mutual au fost trecute sub patronajul sindicatelor comuniste. A reapǎrut dupǎ 1989, dezvoltându-se greu, dar semnificativ. Din pǎcate, nici în prezent nu avem o legislaţie specificǎ care sǎ sprijine acest sector, singurul document de politică publică cu adresare la acest domeniu fiind Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), care menţionează explicit sectorul economiei sociale.
Ei bine, a apǎrut un proiect de lege (iniţiat de cǎtre deputatul PSD Iulian Iancu) care încearcǎ sǎ reglementeze acest domen
