Bienala de la Istanbul este considerată unul dintre cele mai interesante evenimente periodice dedicate artelor vizuale contemporane. Ediţia de anul acesta şi-a propus, printre altele, să prezinte o imagine modernă, occidentală a Turciei. Ambiţia Fundaţiei pentru Cultură şi Artă – organizatoare a bienalei – este, pe de altă parte, să promoveze o imagine mai atractivă a artiştilor turci în Occident. Bienala de la Istanbul oferă un portret de grup bine conturat din care se desprind şi cîteva figuri individuale. Însă, în ansamblu, imaginea e mai degrabă dezamăgitoare. Sau, oricum, neconvingătoare pentru jurnaliştii şi criticii occidentali care au vizitat expoziţiile.

DE ACELASI AUTOR Cinci cuvinte - Anul cultural 2012 De ce s-a supărat Obélix - şi a plecat în Belgia Comunismul din cărţi Mulţumim, FILB Pînă acum, Bienala a avut de fiecare dată o temă, un slogan, un titlu care să dea un sens reuniunii. Anul acesta organizatorii au hotărît un titlu în acelaşi timp foarte generalist şi foarte restrictiv: „Untitled“. Adică: fără titlu. Lipsă de imaginaţie sau, dimpotrivă, o opţiune motivată estetic şi politic? Directorul artistic şi curatorul bienalei, Jens Hoffmann şi Adriano Pedrosa, şi-au construit selecţia pe tensiunile dintre artă şi politică. Un demers curajos care conţine un statement politic în sine, mai ales dacă ne gîndim că Turcia încă înregistrează un deficit serios în materie de respect pentru libertatea de exprimare. Cei doi au ales să expună lucrări care, dincolo de valoarea estetică, au şi deschidere polemică sau miză contestatară. Nu ar fi nimic special în această opţiune – mai toate bienalele şi expoziţiile importante încearcă să producă sau măcar să identifice conflicte mai mari sau mai mici între artişti şi lume. Însă la Istanbul, această tentaţie a polemicii are cu totul altă greutate. ORF – televiziunea publică austriacă – a prezentat, într-o