Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interloplul sibian Ioan Clămparu, numărul unu pe lista infractorilor români, a fost prins în Spania

Publicat in Adevarul, joi 22 septembrie 2011 ·

Autorităţile spaniole l-au prins pe Ioan Clămparu, condamnat în lipsă la 13 ani de detenţie şi căutat de autorităţile judiciare române de 8 ani, au declarat surse oficiale pentru Mediafax. Ioan Clămparu este numărul unu pe lista celor mai căutaţi infractori români.

Poliţia din Madrid l-a prins miercuri în urma unei ample acţiuni de filaj. Clămparu urmează a fi audiat de un judecător, pentru punerea în aplicare a mandatului european de arestare.

Ioan Clămparu (42 de ani) este poreclit „Papa“, „Cap de porc“, „Ion de la Madrid“ sau „Omu“. Botoşăneanul este unul dintre cei mai cunoscuţi, dar şi cei mai căutaţi interlopi din ţară şi figurează şi pe lista Interpolului printre primii 30 dintre cei mai căutaţi infractori din Europa.

Înainte de 1989 a fost condamnat la închisoare pentru crimă, iar după ce a ieşit din puşcărie ar fi dezvoltat în Spania una dintre cele mai mari reţele de crimă organizată care se ocupă cu prostituţia în mai multe ţări din Europa. Poliţia crede că el are legături cu cluburi de noapte şi hoteluri din Marea Britanie şi Irlanda.

Deşi are mai multe procese pe rolul instanţelor, judecătorii nu l-au văzut niciodată la faţă pentru că era de negăsit din 2003, când a primit o pedeapsă de 13 ani de detenţie.

Grupul condus de Ioan Clămparu a strâns, din activităţi de crimă organizată, sume totalizând milioane de dolari, bani folosiţi şi pentru a determina stoparea amplei anchete declanşate împotriva reţelei de crimă organizată coordonată de el, se arată în rechizitoriul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată (DIICOT) din cadrul Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Băsescu şi Clămparu

În ianuarie 2006, cazul Clămparu a fost dat de preşedintele României, Traian Băsescu, drept exemplul de eşec în combaterea criminalităţii.

Traian Băsescu susţinea că în cazul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 7 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 7 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 5 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Foto Cum arată Elena Udrea după 3 ani de detenție

Adevarul acum 12 ore
Îmbrăcată într-un deux pieces alb, format din vestă și pantaloni, Elena Udrea a ieșit în jurul orei 16.00 pe poarta Penitenciarului Târgșor, lăsând impresia că este mai puternică după cei 3 ani și 4 luni de detenție.

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 12 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 12 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°