Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii din Ploiești au împuşcat un bărbat care încerca să fure dintr-un tren de marfă

Publicat in Adevarul, joi 22 septembrie 2011 · ·

Un ploieştean, care încerca să fure fier vechi dintr-un tren, a fost împuşcat, ieri, de către poliţiştii de la Transporturi Feroviare, în Gara Triaj din Ploieşti.

Un tânăr de 19 de ani, însoţit de alţi trei indivizi, prieteni de-ai săi, a fost surprins de reprezentanţii legii în miezul zilei în timp ce încerca să încetinească un tren de marfă din care intenţiona să fure fier vechi. Un echipaj format din patru poliţişti de la Serviciul Transporturi i-a văzut pe cei patru bărbaţi şi i-a somat să se oprească. În momentul acela, suspecţii au început să arunce cu pietre desprinse din terasament către agenţi, rănindu-l uşor pe unul dintre aceştia. Poliţiştii au folosit armamentul pentru a-i prinde pe hoţi, şi l-au rănit pe unul dintre ei.

Ţigăneală la uşa Poliţiei

La sediul Poliţiei Transporturi de lângă Gara de Sud din Ploieşti, mai multe persoane de etnie romă, rudele suspecţilor veniseră să protesteze faţă de abuzurile poliţiştilor strigând în gura mare. Un grup de femei, au intrat chiar în sediu pentru a se certa cu poliţiştii, dar au fost repede scoase de către agenţi. „Băieţii ăştia nu furau din trenuri ci luau reziduuri petroliere dintr-un puţ vechi nefolosit. Au tăbărât pe ei şi i-au trântit pe jos. Să-i prindă dacă au furat, dar să nu-i împuşte", se plângea Florica Mihai, bunica unuia dintre suspecţi, în vârstă de 52 de ani.

Consecinţele

Andrei Voicu, suspectul rănit în vârstă de 19 ani, a fost rănit uşor în piciorul drept şi se află internat sub pază, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Cel de-al doilea suspect prins, Mihai Titi în vârstă de 26 de ani, este reţinut la sediul Poliţiei Transporturi. Cei doi vor fi cercetaţi penal, în prima fază pentru furt calificat, urmând să li se deschidă şi un alt dosar pentru infracţiunea de ultraj. Pentru furt, cei doi riscă o pedeapsă cuprinsă între trei şi 15 ani, iar pentru ultraj, între

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 53 minute
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Ilie Bolojan taie numărul de POLIȚIȘTI locali: Sunt orașe unde este depășită limita legală

Gandul acum 19 minute
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Președintele Nicușor Dan, vizită oficială la Berlin - „România și Germania semnează un Plan Comun de Acțiune pentru consolidarea cooperării bilaterale”

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Fe

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 3 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Moarte suspectă a unui român într-o închisoare din Italia. Faptele pentru care fusese închis

HotNews acum 16 minute
Procuratura din Prato a anunţat vineri că nu exclude pista unei crime după ce un deţinut român în vârstă de 58 de ani a fost găsit mort în închisoarea La Dogaia din oraşul toscan, transmite ANSA, preluată de Agerpres. Deţinutul se afla în carceră, ţ

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Exclusiv în România: Inspiri, ești copiat și încasezi în SuperSocial! Superbet lansează programul SuperPariori

HotNews acum o ora
Superbet a făcut, vineri, 18 iulie, un pas nemaiîntâlnit în industria pariurilor sportive din România: s-a lansat SuperPariori, programul exclusiv din SuperSocial în care pariorii de top sunt recompensați pentru fiecare bilet copiat de către alți ut

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°