"Confidence men" ("Oameni de încredere"), o carte care critică felul în care administraţia Obama a răspuns crizei economice, a pus pe jar Casa Albă, scrieBusiness Insider.
Volumul lansat marţi este scris de Ron Suskind, un jurnalist american recompensat cu premiul Pulitzer, şi prezintă rivalităţile care au "paralizat" economia SUA, notează sursa. În "Confidence men", Obama este descris drept un preşedinte neexperimentat, care nu are calităţile necesare pentru a-şi coordona subordonaţii. Criticile nu puteau veni într-un moment mai prost pentru preşedintele SUA, care estedejacontestat pentru politicile economice greşite, notează Business Insider.
Reprezentanţii Casei Albe au prezentat, într-o conferinţă de presă, mai multe pasaje din carte care nu se leagă, dar şi fapte neadevărate sau greşeli de scriere.Trezorierul şef Timothy Geithner a negat public multe dintre faptele prezentate în carte, în timp ce secretarul de presă Jay Carney l-a acuzat pe autorul cărţii că a copiat mai multe pasaje de pe Wikipedia.
Ron Suskind se apără şi spune că reprezentanţii Casei Albe reacţionează negativ pentru că le e frică de unele dintre dezvăluirile din carte. E lesne de înţeles, scrie Business Insider, care prezintă câteva afirmaţii şocante făcute în "Confidence men".
"Obama este un manager oribil". Suskind spune că preşedintele SUA a ales greşit oamenii care să gestioneze criza economică şi că aceştia sunt mai interesaţi să-şi impună autoritatea unul în faţa altuia decât să salveze economia SUA.
"Stimularea economică a fost sortită eşecului". Măsurile de stimulare a economiei, aprobate la nici o lună de la instalarea lui Obama în funcţie, au eşuat pentru că s-a dorit "pomparea" a cât mai mulţi bani într-un termen scurt, fără o evidenţă clară a modului în care aceştia au fost cheltuiţi. Unii spun, însă, că au fost investiţi prea puţini bani. Afirmaţiile