"Europa unită" ne-a dezamăgit! Mulţi sunt gata să spună asta, după eşecul aderării României la Schengen . Sau, mai curând, după modul în care acest eşec s-a conturat. Fals.
Decizia nu este a “Europei unite”. Dimpotrivă, este opera “celeilalte Europe”. Dacă aceia care militează pentru „Europa naţiunilor” şi pentru sistemul interguvernamental, împotriva Europei integrate, îşi vor vedea visul cu ochii, atunci ziua de 22 septembrie 2011 va fi înscrisă cu litere de aur în istoria pe care ei o vor (re)scrie cândva.
Ceea ce publicul – român, dar nu numai - înţelege mai puţin este că deciziile cele mai importante în Uniunea Europeană nu se iau la nivelul Parlamentului European, ales în mod direct de către cetăţenii Uniunii. Şi nici al Comisiei, un fel de Executiv, a cărui învestire depinde de votul Parlamentului European. Cu toate atribuţiile în plus primite prin Tratatul Lisabona, rolul Parlamentului European rămâne în multe cazuri unul consultativ, în timp ce Comisia are ca principal rol lansarea de iniţiative şi, bineînţeles, controlul aplicării legislaţiei europene ( „gardianul Tratatelor”).
Dacă ar fi fost după Comisie şi după Parlament, România şi Bulgaria ar fi fost demult primite în Spaţiul Schengen. Comisia a aprobat raportul tehnic, iar Parlamentul a avizat aderarea României şi Bulgariei, cu o majoritate confortabilă.
Dar deciziile majore se iau, în continuare, în Consiliu, care reprezintă interesele statelor membre. Şi se iau fie cu majoritate calificată, fie în unanimitate, cum este cazul celor legate de Spaţiul Schengen.
În Consiliul European participă şefii de guverne ( din România obişnuieşte să participe nu şeful guvernului, ci preşedintele, dar aceasta este o altă discuţie). În Consiliile de Miniştri ( Justiţie şi Afaceri Interne, Agricultură, Competivivitate şi altele) paticipă miniştrii de resort.
Aceşt
