Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce obiceiuri sadice aveau cele mai sângeroase civilizaţii din istorie

Publicat in Adevarul, joi 22 septembrie 2011 ·

De-a lungul istoriei au existat multe popoare dezumanizate, care au şocat prin practicile lor sângeroase. Deşi cultura acestor civilizaţii este foarte complexă, ele au rămas cunoscute mai ales datorită barbarităţilor şi obiceiurilor pe care le practicau.

1. Aztecii

Poporul aztec este considerat unul dintre cele mai sângeroase şi mai crude popoare din istoria omenirii. Sacrificiul uman era emblema acestui popor, iar realizarea crimelor se făcea în moduri extrem de crude. Smulgerea inimii, înecarea, jupuirea pe viu erau metode frecvente ale aztecilor. Majoritatea crimelor erau închinate zeilor, iar metoda prin care se facea sacrificiul era diferită în functie de zeitatea la care se închinau.

De exemplu, copiii erau sacrificaţi pentru zeul ploii, iar ritualul de smulgere a inimii era închinat pentru zeul soarelui. Pentru ca acesta din urmă să primească ofranda, inima sacrificatului trebuia să pulseze la scoaterea din trup.

Pentru azteci, aceste jertfe umane erau indispensabile pentru îmbunarea zeilor, iarpersoanele care urmau să fie ucise credeau cu tărie că se vor purifica în urma sacrificiului

Prizonierii de război pe care îi capturau erau tăiaţi în bucăţi şi mâncaţi. Anual, în numele zeilor, erau sacrificaţi peste 20.000 de oameni.

2. Spartanii

Cel mai războinic popor din lume, poporul spartan, a adus violenţa şi barbarismul la rang de tradiţie. Una dintre cele mai cunoscute legende legate de acest popor este cea referitoare la uciderea copiilor nou-născuţi.

Fiecare nou-născut era îmbăiat în vin şi prezentat consiliului bătrânilor. Dacă trecea de acestă primă probă ( mulţi sugari mureau în urma spălării în vin), copilul era analizat atent de bătrânii cetăţii. La observarea unui defect care l-ar fi împiedicat să devină un bun soldat, copilul era aruncat într-o prăpastie. În cazul în care era păstrat, copi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kelemen Hunor indică „singura veste şi mai bună”, după decizia CCR privind interzicerea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială

HotNews acum o ora
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat marţi că decizia Curţii Constituţionale în cazul lui Călin Georgescu era de aşteptat, precizând că existau numeroase argumente pentru a nu i se permite să candideze la alegerile prezidenţiale din luna mai. În r

Ucraina acceptă încetarea focului timp de 30 de zile. SUA oferă din nou asistență Kievului

Wall-Street.ro acum 5 ore
Ucraina este de acord să accepte o încetare imediată a focului de 30 de zile în conflictul cu Rusia, scrie presa ucraineană care citează o declarație comună a liderilor din SUA și Ucraina, redactată după negocierile ce au avut loc la Jeddah, Arabia

Trump speră că Putin va fi de acord cu armistițiul acceptat de Kiev. Liderul american e gata să-l invite din nou pe Zelenski la Casa Albă

HotNews acum 5 ore
Președintele SUA a reacționat imediat după acordul de la Jeddah, prin care Ucraina a acceptat propunerea SUA de încetare imediată a focului pentru 30 de zile și luarea de măsuri pentru restabilirea unei păci durabile, scrie Reuters. Donald Trump a d

BREAKING | Decizie CCR: Legea privind pensiile militare este neconstituţională

Wall-Street.ro acum 11 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a admis sesizarea Avocatului Poporului şi a decis că legea de completare a Legii privind pensiile militare este neconstituţională, relatează Agerpres. Potrivit unui anunț oficial al CCR, îÎn şedinţa din data d

Claudiu Târziu: „Georgescu trebuie să susţină public candidatul AUR”

Ziarul Financiar acum 7 ore
Călin Georgescu „trebuie să fie de acord să susţină public” candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, declară Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, Claudiu Târziu. „În mod categoric, (Călin Georgescu - n.r.) trebuie să fie de acord

Liga Campionilor: Inter Milano - Feyenoord Rotterdam, scor 2-1 şi gazdele merg în sferturi

News.ro acum 3 ore
Echipa italiană Inter Milano a dispus marţi seara, pe teren propriu, scor 2-1, de gruparea olandeză Feyenoord Rotterdam, în returul optimilor Ligii Campionilor, şi s-a calificat în faza următoare a competiţiei. Antrenorul lui Inter, Simone Inzaghi a

Jandarmeria Bucureşti, după protestul de la sediul CCR: Un act de sesizare a organelor de urmărire penală pentru portul de obiecte periculoase/ Au fost date cinci amenzi, în valoare totală de 1.900 de lei

News.ro acum 4 ore
Jandarmeria Bucureşti a anunţat că, după protestul de marţi seară de la sediul CCR, a fost întocmit un act de sesizare a organelor de urmărire penală pentru portul de obiecte periculoase. Totodată, au fost date cinci amenzi, în valoare totală de 1.9

MAE respinge declarațiile Kremlinului - „Un stat agresor nu poate da lecții de democrație”

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe face noi precizări. Iată ce spun reprezentanții MAE: Afirmația lui Dmitri Peskov este inacceptabilă dar în linie cu efortul sistematic al Federației Ruse de a manipula și interfera cu procesele democratice din România.

Nicuşor Dan: Partidele corupte care au promovat incompetenţi în funcţii publice, principalele vinovate pentru situaţia de haos/ Statul român e slab şi vulnerabil/ Este misiunea viitorului preşedinte să repornească lupta anticorupţie şi să refacă punţile

News.ro acum 6 ore
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan, afirmă că ”partidele politice corupte care au promovat incompetenţi în funcţii publice sunt principalele vinovate pentru situaţia de haos în care ne aflăm astăzi”, adăugând că decizia C

Emisiunile zilei de miercuri, 12 martie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Vremea

București
acum

11°
mie.

11°/20°
joi

13°/24°
vin.

12°/23°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

15°
mie.

13°/20°
joi

12°/24°
vin.

12°/23°
sâm.

15°/25°
Constanta
acum

12°
mie.

11°/17°
joi

10°/17°
vin.

12°/16°
sâm.

11°/19°
Cluj-Napoca
acum

mie.

6°/17°
joi

10°/18°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/17°
Timisoara
acum

mie.

7°/20°
joi

13°/20°
vin.

10°/20°
sâm.

12°/17°