Presedintele are darul, asta trebuie sa i-o recunoastem, de a-si lasa, uneori, audienta muta. De uimire, de groaza sau, dupa caz, socata la auzul vorbelor pe care le emite.

De multe ori pentru ca ele incalcau, mai mult sau mai putin grav, Constitutia. Alte dati pentru ca ele pur si simplu rescriau istoria, in alte ocazii deoarece cuvintele sale jignesc suburban o persoana sau alta, iar in unele situatii pentru ca ele recunosc o preocupare incredibil de neserioasa in legatura cu subiecte de o gravitate maxima.

Nici nu mai are rost sa reluam o scurta istorie doar a ultimelor spuse. Nimic nu mai e de schimbat in perceptia lor asupra romanilor. Cei care inca mai cred si vad in el "salvatorul" neamului nu isi vor schimba credinta indiferent ce ar auzi din gura domniei sale si nu conteaza cate zeci sau sute de analize critice ar citi.

La fel este si pentru cei care nu il mai sustin si nu-i mai impartasesc ideile si viziunile (desi e aproape fortat sa vorbim in legatura cu presedintele de viziuni, indiferent de natura lor).

Pe langa asta, suprasolicitarea discursului presedintelui, aparitiile sale exagerat de dese ca si comentariile pe masura din presa, la fel de exagerate uneori, risca sa isi piarda sensul si rostul initial. Totul se pierde intr-o pasta cleioasa, intr-o mocirla de cuvinte, unde simpatizanti si opozanti se pierd si isi disipa in pustiu vorbele.

Dandu-si cu parerea despre tot ce misca in tara, in economie si in politica externa, Traian Basescu se impune nu doar ca premier, ci drept jucatorul suprem - politicianul care stie, face si decide totul.

A te apuca sa te intrebi macar in legatura cu normalitatea acestei situatii sau despre onestitea multor actiuni de-ale domniei sale, ori a critica de-a dreptul ceea ce tie iti pare a fi un derapaj de la lege, de la bunul simt sau de la normalul u