Prin anii ’60, cercetătorul american Mollie Orshansky avea să facă o observaţie care a devenit esenţială pentru studiile despre sărăcie. Asemenea frumuseţii – a spus ea – sărăcia rezidă în ochii privitorului. Cu alte cuvinte, indivizii sînt sărăci sau nu în funcţie de grila cu care este evaluată starea lor de sărăcie. Astăzi lucrăm încă cu concepte precum „sărăcie absolută“ şi îi etichetăm drept sărăci, de exemplu, pe cei care trăiesc cu mai puţin de un dolar (PPP) pe zi. Acest exerciţiu constituie mai degrabă un mod de a produce un instrument util de ordonare a indivizilor şi societăţilor. Altfel însă, sărăcia, precum frumuseţea, este relativă la grila de evaluare. Amintiţi-vă cum arătau frumoasele din pînzele Renaşterii. Formele lor planturoase defineau idealul de frumuseţe feminină al epocii şi nu au aproape nimic de-a face cu felul în care arată silfidele fotomodele de astăzi.

DE ACELASI AUTOR Sate şi oraşe Cine e românii şi ce vrea ei? Poveşti despre libertate? De la un televizor la altul Acest lucru trimite rapid la o altă propoziţie esenţială în studiul sărăciei, care postulează relativitatea acesteia. Relativitatea este legată firesc de grila de evaluare, dar şi aceasta, la rîndul său, este determinată social de standardele de moment ale locului. În funcţie de cum arată societatea în care trăieşti, a nu avea iaht poate reprezenta o dovadă de sărăcie crîncenă sau poate constitui normalitatea. Puteţi desigur pune orice în locul iahtului: televizor, BMW, o masă caldă pe zi, o haină groasă, paturi separate pentru toţi membrii gospodăriei, un concediu pe an etc. Acestea sînt mai mult sau mai puţin importante în funcţie de felul cum arată societatea. Să nu ai bani să îţi cumperi cărţi de citit poate fi o indicaţie de sărăcie în multe ţări, în timp ce în altele constituie un lucru mărunt. Dacă vă îndoiţi, puteţi încerca două experimente: mergeţi la plajă