Are 76 de ani, aleargă ca un campion şi gîndeşte ca un adolescent care descoperă mereu ceva nou în lume. Este un om convins că sportul ne întreţine sănătatea mentală şi bucuria de a trăi
Ochii i-au rămas la fel de albaştri ca atunci cînd ne-am întîlnit prima oară. Se întîmpla acum 3 ani, la Viena, în timpul Campionatului European de fotbal. Ochii sînt la fel de albaştri, părul la fel de alb. Atunci m-a primit la locul de muncă, Opera din Viena, al cărei director a fost 22 de ani. Era jovial, deschis. A rămas acelaşi. Vorbeşte limpede, fiecare cuvînt are greutate şi sens. Directorul Festivalului George Enescu ţine o rachetă de tenis în mînă, iar pe chip i se citeşte bucuria. Cu două zile înainte era pe terenul Ateneului cu Zubin Mehta, acum îl tachinează pe Titi Hărădău, care îl încearcă la smashuri.
- Cum este trecerea de la frac la echipamentul de tenis, domnule Holender?
- Sportul este drogul meu. M-am obişnuit să fac mişcare, efort. Mişcare, efort. Efort mare, peste puterile mele. Efort şi la mersul la munte, care rămîne drumul cel mai eficace şi cel mai bun.
- Să înţeleg că nu este ceva legat de modă că jucaţi tenis?
- La modă este să joci golf. Eşti "in" dacă joci golf, nu tenis. Eu nu joc golf, nu ştiu şi nici nu vreau să ştiu golf.
- La Viena cu cine jucaţi?
-Păi, cu nişte foşti mari fotbalişti austrieci pe care dumneata sigur îi ştii. Toni Polster, Herbert Prohaska. Ei joacă pe viaţă şi pe moarte. Dar la dublu mă descurc, e mai greu la simplu. La setul doi sau trei simt oboseala. Simt inferioritatea mea dependentă de vîrstă.
- Dar arătaţi şi vă mişcaţi foarte bine.
- Ştii că înot aproape în fiecare zi cam o jumătate de oră? Bras, spate, te mai opreşti, înoţi din nou. Dar e important să te mişti în fiecare zi.
Stanley Matthews, Hagi şi tenorii
-
