* anunţă Ionel Antihi
După ce a analizat programul competiţional al echipelor de fotbal şi handbal feminin, conducerea echipei CSM Comision a stabilit orele de disputare a meciurilor din turul campionatului 2011-2012.
"Am analizat programul competiţional al echipelor divizionare din Brăila şi pentru a crea posibilitatea iubitorilor de sport să participe la meciurile de handbal şi fotbal, dar să vină şi la volei, am încercat să găsim soluţiile cele mai bune pentru toată lumea. Astfel, atunci când aceste meciuri se vor suprapune cu ale noastre, CSM Comision va urma să joace de la ora 13.30, iar această dorinţă a noastră urmează să o facem cunoscută şi federaţiei de specialitate", a declarat Ionel Antihi, vicepreşedintele echipei feminine de volei.
Dublă amicală Unic LPS Piatra Neamţ - CSM Comision Brăila
Pe bază de reciprocitate, la aproape o săptămână de la turneul de la Brăila, CSM Comision va susţine două teste de verificare la Piatra Neamţ, primul amical urmând a avea loc astăzi, cel de-al doilea vineri.
De la această acţiune a formaţiei brăilene lipseşte Sonja Car, voleibalista fiind plecată în Croaţia pentru a obţine viza de a evolua pentru gruparea de la Dunăre.
Voleibaliştii care au scris pagini de glorie pentru Brăila sunt alături de CSM Comision
Turneul desfăşurat în week-end-ul trecut a reprezentat pentru publicul brăilean şi o reîntâlnire cu acele persoane care au reprezentat ceva de-a lungul timpului în voleiul brăilean, fie că au fost jucători, jucătoare, antrenori sau arbitri.
Iar momentul în care Nuţi Trică, Traian Brandenburg sau Corneliu Burada au fost premiaţi de către Viorel Balcan, preşedintele clubului de volei feminin, CSM Comision a fost unul extrem de emoţionant pentru toţi.
Fostele glorii ale voleiului de la Dunăre au fost alături de noua formaţie feminină la acest turn