* după o anchetă fulger care a durat trei luni, inspectorii A.N.I. au constatat că preşedintele CJ Brăila s-ar putea afla într-o situaţie de conflict de interese
* ei spun că Stancu ar fi atribuit cinci contracte finanţate din bani publici în valoare de peste 638.000 euro unei companii la care deţine acţiuni, mai exact "Concivia" * A.N.I. a dispus demararea procedurilor în vederea anulării contractelor respective şi a sesizat organele judiciare competente * dacă aspectele sesizate de A.N.I. se confirmă, Stancu riscă să îşi piardă funcţia * preşedintele CJ Brăila susţine, însă, că acuzaţiile aduse împotriva lui nu stau în picioare şi că A.N.I. nu are un caz solid
Preşedintele Consiliului Judetean (CJ) Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, este acuzat de Agenţia Naţională de Integritate că ar fi încălcat regimul juridic privind conflictul de interese. Mai clar, inspectorii A.N.I. susţin că Stancu, în calitate de şef al CJ Brăila, ar fi semnat cinci contracte finanţate din bani publici în valoare de peste 638.000 euro cu o companie la care deţine acţiuni, mai exact "Concivia". Potrivit unor surse centrale, contractele respective s-ar referi la reabilitări de drumuri publice şi de spaţii medicale, însă, deocamdată, nu se cunosc detalii în acest sens. Vestea că A.N.I. a dispus sesizarea organelor judiciare competente cu privire la posibila săvârşire de către preşedintele CJ Brăila a infracţiunii de conflict de interese şi a altor fapte de natură penală a inflamat, ieri, opinia publică brăileană şi nu numai.
Totul a început de la comunicatul postat pe site-ul oficial al A.N.I., la primele ore ale zilei. "Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea regimului juridic privind conflictul de interese în materie administrativă şi indicii referitoare la posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese, prevăzu