Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Africa de Sud a învins Namibia cu 87-0, la Cupa Mondială de rugby

Publicat in Antena 3, joi 22 septembrie 2011 ·

Africa de Sud nu a avut milă de Namibia şi a obţinut cea de-a treia victorie de la Cupa Mondială de rugby din Noua Zeelandă, scor 87-0.

Campioana mondială a înscris 12 eseuri, jumătate dintre ele venind în ultimele 20 de minute ale partidei din grupa D, care a avut loc la Auckland.

Gio Aplon, Juan de Jongh, Francois Hougaard, toţi de câte două ori, Jaque Fourie, Frans Steyn, Morne Steyn, Danie Rossouw şi Bryan Habana au culcat balonul în terenul de ţintă al africanilor, în plus, Springboks primind şi o încercare de penalitate.

Prin eseul reuşit în faţa Namibiei, Bryan Habana (foto) a devenit jucătorul cu cele mai multe încercări pentru Africa de Sud, 39, depăşindu-l astfel pe Joost van der Westhuizen, care avea 38.

„Am făcut câteva greşeli în primele 40 de minute, însă am avut şansa să ne adunăm la pauză, ceea ce ne-a ajutat să ne descurcăm mult mai bine în repriza a doua. În orice caz, progresăm de la meci la meci, iar astăzi a fost un meci bun”, a declarat John Smit, căpitanul sud-africanilor.

Namibia, care a pierdut toate cele trei meciuri disputate până acum, îşi va încheia evoluţia la Cupa Mondială pe 26 septembrie, împotriva Ţării Galilor, în timp ce ultima partidă a Africii de Sud este programată pe 30 septembrie, cu Samoa.

În clasamentul grupei, sud-africanii au 14 puncte, pe locul secund lupta urmând să se dea între Samoa (6 puncte) şi Ţara Galilor (5 puncte).

Africa de Sud nu a avut milă de Namibia şi a obţinut cea de-a treia victorie de la Cupa Mondială de rugby din Noua Zeelandă, scor 87-0.

Campioana mondială a înscris 12 eseuri, jumătate dintre ele venind în ultimele 20 de minute ale partidei din grupa D, care a avut loc la Auckland.

Gio Aplon, Juan de Jongh, Francois Hougaard, toţi de câte două ori, Jaque Fourie, Frans Steyn, Morne Steyn, Danie Ro

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 21 minute
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Mesajul ferm al ministrului Mediului în scandalul de la Lungulețu: Agricultorii să intre în legalitate, să plătescă

Gandul acum 41 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a spus că Apele Române nu vor opri controalele după protestul agricultorilor de la Lungulețu, pentru că apa este o resursă limitată și cei care irigă trebuie să declare exact câtă apă iau și să plătească „niște su

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 4 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 5 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

O femeie a murit în Otopeni în timpul vijeliei puternice

BusinessMagazin acum 18 minute
O femeie de 49 de ani a murit, joi, în timpul vijeliei puternice din judeţul Ilfov, anunţă ISU Bucureşti - Ilfov. Acoperişul unei clădiri din Otopeni a căzut peste altă clădire în care se afla o persoana, care a fost lovită de elementele căzute.

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 3 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/28°
vin.

16°/22°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

25°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°