Un puhoi de melomani din toate colţurile ţării şi chiar ale lumii a pus stăpânire luni şi marţi pe Sala Palatului pentru a vedea regalul simfonic oferit de Israel Philharmonic Orchestra având la pupitru un adevărat vrăjitor al baghetei, pe unicul Zubin Mehta.

Curată nebunie era în faţa Sălii Palatului chiar cu o oră înainte de începerea celor două concerte. Preţul unui bilet la bişniţari trecuse deja de orice prag psihologic. „Nu zău?", întreba un tânăr ce avea în mână o cutie de vioară. „Chiar atât de mult cereţi? Daţi cumva biletele şi în leasing?", făcea el glume amărui cu întreprinzătorul tuciuriu care se blindase din timp cu bilete la cele mai căutate concerte.

„Păi, domnule, da' matale ştii cât am investit eu la festivalul ăsta? Trebuie să-mi scot investiţia", vorbea bişniţarul ca un om stăpân pe un business în toată regula. Cu inima tristă şi cu lacrimi pe obraz au rămas pe afară şi o bună parte din jurnaliştii acreditaţi, care au descoperit cu stupoare că degeaba au legitimaţii eliberate de organizatori că tot nu pot intra dacă nu au şi locuri. Aşa se face că au rămas să privească Sala Palatului pe din afară înghiţind în sec ziariştii, artiştii de la Filarmonică şi studenţii la Conservator, adică exact cei pe care îi interesa cel mai tare muzica ce urma să se interpreteze. M-am simţit ca un trădător de neam şi ţară că aveam loc şi am intrat ruşinată în sală, sub privirile dezamăgite ale colegilor mai puţin norocoşi, simţindu-mă vinovată de parcă aş fi luat nota zece la socialism ştiinţific sau de parcă aş fi primit vreun premiu de la Fundaţia „Dan Voiculescu". Dar am intrat totuşi, iar concertele dirijate de Zubin Mehta vor rămâne stocate în memoria mea la capitolul „amintiri de povestit strănepoţilor".

În prima seară, Israel Philharmonic Orchestra a interpretat un program format integral din compoziţii semnate de Ceaikovski: Andante Ca