- sau rostul studiilor de etapă -
Corespondam zglobiu zilele trecute cu Corina Şuteu, directorul Institutului Cultural Român din New York, strălucitoare şi contaminantă energie managerială. O admir părinteşte de pe cînd era studentă, prin anii ’80, apoi la cîrma asociaţiei „Ecumest“, cea care a fecundat nebănuit de multe repere intelectuale pe harta noastră artistică. De cîţiva ani, Corina se luptă să-mi deturneze spre filmul românesc măcar un procent din patima cu care am devorat de cînd mă ştiu teatrul aceluiaşi hărţuit, hărtănit, otrăvit, dar sublim teritoriu! Corina a dus la New York toate valorile „noului val“. În ultimii ani, aproape că n-a trecut lună fără să citesc ştiri entuziasmante despre ecourile (newyorkeze sau europene) ale lui Cristi Puiu, Cristi Mungiu, Cătălin Mitulescu, Radu Mihăileanu, Radu Muntean, Corneliu Porumboiu, Cristian Nemescu, Marian Crişan, Bogdan George Apetri, Adrian Sitaru... Culmea, taman la New York, aveau să citească Mimi Brănescu şi Mirela Oprişor ce am scris despre „Marţi“-ul lor în Dilema veche, articol despre care – tot de acolo! – mi-a scris pufos, cu filială empatie, după ani de tăcere, incomparabilul a.l.ş. Din New York am primit mail-uri întristate privind neglijarea lui Nae Caranfil ca „părinte“, „precursor“ al noilor energii cinematografic-moldovalahe, dar şi pledoarii pentru resuscitarea documentarului românesc. Asta după ce, în Idei în dialog, lăudasem scurtmetrajul lui Adrian Sitaru cu (personajul) Adrian Titieni lăsînd stupefiant o franţuzoaică să se înece stupid, sub ochii ţiganului care-i pîndise geanta... şi copilul... Vrednică imagine a României-pe-plaja-Marii-Nimicnicii.
DE ACELASI AUTOR Dezminţire Pe Mitică l-a ucis miticismul Şir de plecări Caragiale expresionist, cuminte şi coregrafic Tot lăudîndu-i Corinei cutare spectacol de la ACT, cutare nouă montare a lui Măniuţiu, Tompa, Purcărete şi Afrim, s
