Turiştii care vor merge, în acest weekend, pe Valea Prahovei pot face un popas la Breaza, staţiune care va gâzdui „Târgul cu Bunătăţi". Evenimentul se va desfăşura în faţa Centrului Cultural „Ion Manolescu" .
Vizitatorii vor putea cumpăra brânză cu chimen, cu busuioc, de burduf în coajă de brad, caşcavea, caşcaval cu ardei, chimen sau pătrunjel, specialitaţi din carne de vită şi porc, pâine de casă, miere, palincă, prăjituri de casă, gemuri, siropuri şi dulceţuri, zacuscă de la Topoloveni şi braga ialomiţeană (veche băutură turcească). Producatorii din Bran, Fundata, Lăpuşel, Târgu Mureş, Întorsura Buzăului, Lipova-Arad, Ucea de Sus-Braşov, Tuzla-Bihor, Topoloveni şi Oradea vor îmbia la degustat vizitatorii târgului, pentru ca aceştia să nu plece spre case fără câte ceva din minunatele lor bunătăţi. Sâmbătă seară, pe scena amplasată în faţa Centrului Cultural „Ion Manolescu", vor evolua câteva ansambluri folclorice. Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro! Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos: