Ţările civilizate folosesc platforme speciale pentru a-i opri pe cei care vor să-şi ia viaţa. La noi, costurile s-ar ridica la peste 250 de milioane de dolari.

De la începutul acestui an, la metroul bucureştean au fost înregistrate cel puţin şase tentative de suicid: şase disperaţi şi-au dorit reglarea socotelilor cu viaţa aruncându-se în faţa trenului.

Pe 8 august, un bucureştean în vârstă de 47 de ani s-a aruncat între şine, dar a fost observat din timp de mecanicul trenului, care a frânat la timp, evitând tragedia. Ieri, în staţia Piaţa Victoriei, scena s-a repetat, aproape la indigo, victima fiind o femeie de 45 de ani, bolnavă de cancer.

Ea a sărit pe şine şi a aşteptat, ghemuită, să vină trenul. Mecanicul a observat-o, însă nu putut să oprească înaintarea locomotivei. Din fericire, femeia nu a fost atinsă de roţi. Circulaţia pe acel tronson a fost oprită o oră. Femeia a fost recuperată dintre şine şi dusă, în stare de şoc, de un echipaj SMURD, la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

Alţi sinucigaşi, însă, nu îşi lasă nicio şansă. În urma lor rămâne o ştire de ziar şi o întrebare firească: sistemul nu îi poate proteja pe sinu cigaşi, chiar împotriva voinţei lor?

Protecţie anti-suicid, peste tot în lumea civilizată

Statele civilizate au decis, încă din anii ’70, că viaţa amatorilor de sinucideri la metrou trebuie protejată chiar împotriva voinţei lor şi lucrează intens pentru asta. Metodele sunt diverse: sunt instalate "telefoane roşii" -pentru semnalarea călătorilor "deprimaţi" - sau, la marginea peroanelor, sunt montate ecrane verticale înalte până în tavanul staţiei sau numai la nivelul trenului.

Sistemele se numesc PSD - Platform Screen Doors, respectiv PEDs- Platform Edge Doors, care limitează accesul sinucigaşului către calea de rulare a trenului. State precum Canada, Franţa, Danemarca, Italia, Coreea de Sud, Rusia, Spani