Începînd cu acest an şcolar, imnul României va fi intonat în clasele primare şi gimnaziale, la fiecare început de săptămînă. Vocile contra spun că imnul are versuri proaste, că repetat mecanic şi des, efectul de însufleţire patriotică va fi vlăguit, că nu cu un imn se face primăvară în învăţămîntul românesc. Vocile pro spun că, dimpotrivă, două minute de cîntare colectivă vor aduce mai mult respect pentru simbolurile naţionale şi că e o bună ocazie ca mai toată suflarea tînără să înveţe versurile imnului de stat.
Nu ştiu dacă o fi bine sau rău. Dar cred că, într-o ţară săracă, măcinată de corupţie şi emigrare, de incompetenţe ministeriale şi parlamentare şi de ignoranţă, obligativitatea intonării imnului riscă să rămînă fie o simplă corvoadă şcolară, precum tema pentru acasă, fie, în cel mai bun caz, un simplu ornament civic. La urma urmei, imnul se intonează, cu lacrimi în ochi şi cu mîna la inimă, şi la începutul meciurilor de fotbal jucate de naţională, şi asta nu o face să ajungă în fruntea clasamentelor.
DE ACELASI AUTOR Moş Crăciun cu ATV Scriitori cu corp No comment Un proiect curajos Oricît m-aş gîndi şi răs-gîndi la această iniţiativă, mă poticnesc în cîteva întrebări şi nedumeriri. Mai întîi, nu înţeleg de ce legea se opreşte cu obligativitatea intonării imnului la vîrsta de 14 ani. Nu pot fi decît două explicaţii: ori din punctul de vedere al parlamentarilor, liceenii şi studenţii sînt cauze pierdute în ceea ce priveşte asumarea patriotismului, ori dimpotrivă, ei sînt cazuri rezolvate, şi doar elevii din primară şi gimnaziu au rămas în urmă cu dragostea de ţară. Mai departe, nu pricep de ce legea are drept arie de răspîndire doar instituţiile de învăţămînt. De ce să n-o facem lată? De ce nu-i condamnăm la patriotism decît pe prepuberi? De ce nu s-ar intona imnul, în fiecare luni, şi în Parlament, de ce miniştrii sau preşedintele nu şi-ar
