Astăzi, în Consiliul JAI, reprezentanţii Olandei şi Finlandei se vor opune aderării României şi Bulgariei la spaţiul european de liberă circulaţie. Rezultatul este mai prost decât cel convenit la Consiliul European din iunie, când se căzuse de acord asupra unei aderări în doi paşi, mai întâi cu aeroporturile şi anul viitor şi cu frontierele terestre. Poziţia României a fost în permanenţă „totul sau nimic‘‘: „România şi-a făcut treaba, a cheltuit un miliard de euro pe un contract de securizare a frontierelor cu EADS, criteriile tehnice au fost îndeplinite şi, prin urmare, România trebuie să adere cu drepturi depline conform Tratatului Schengen‘‘. Deşi această poziţie este principial corectă, ea s-a dovedit, în final, perdantă. Ce se putea face altfel?

În Europa, principiile nu mai sunt ce-au fost

Zilele acestea, Europa se confruntă cu tendinţe centrifuge periculoase. După căderea guvernului sloven, ratificarea de către parlamentul de la Ljubljana a tratatului de înfiinţare a Fondului European de Stabilitate Financiară devine extrem de problematică. Fără fond de salvare, nu va mai exista nici salvare pentru ţări ca Grecia şi Portugalia. Deja Finlanda, Olanda, Austria şi Slovacia ceruseră depozite colaterale din partea Greciei pentru a aproba ajutorul financiar pentru Grecia ceea ce înseamnă, practic, că aceste ţări nu contribuie cu nici un euro, lăsând întreaga povară a salvării Greciei pe umerii Germaniei. Pe de altă parte, sătui de tribulaţiile Europei continentale, conservatorii britanici îl presează pe premierul David Cameron să organizeze un refdrendum pentru ieşirea din Uniunea Europeană iar Danemarca a reintrodus controale la frontieră în dispreţul total al tratatului Schengen. Solidaritatea europeană, unul din principiile fondatoare ale UE, este ţăndări. Putea diplomaţia română să prevadă această resurgenţă a naţionalismului în Europa? Putea. @