Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Renate Weber: Amânarea aderării, un mare eşec al României

Publicat in rfi, joi 22 septembrie 2011 ·

Europarlamentarul PNL Renate Weber cataloghează amânarea deciziei privind aderarea României la Schengen drept “un mare eşec al României” care trebuie asumat de actuala conducere a ţării. Într-un interviu pentru RFI, europarlamentarul spune că România ar fi avut o şansă să adere chiar singură dacă ar fi convins UE că şi-a “curăţat” frontierele externe de corupţie.

R.W: Este un mare eşec al României, care trebuie asumat de conducerea de la Bucureşti, adică atât de preşedintele României, cât şi de Guvern. Şi când spun acest lucru mă gândesc la contextul mai larg al acestui eşec.

Să nu uităm că prima ţară care a invocat opoziţia a fost Franţa, şi acolo era vorba în mod evident de relaţiile foarte proaste dintre Bucureşti şi Paris, a fost susţinut apoi de Germania şi ulterior au venit Olanda şi Finlanda.

Faptul că în acest moment Franţa şi Germania erau dispuse să accepte formula aceasta a aderării noastre în trepte la Schengen nu face decât să ne arate că erau dispuşi să aibă o poziţie nuanţată, dar opoziţia de fond continuă să existe în ceea ce priveşte aderarea noastră deplină.

Olanda şi Finlanda, fără doar şi poate, au în spatele opoziţiei lor şi partide care sunt categoric extremiste. Dar să nu uităm că există o susţinere în Parlament care nu este numai de la acele partide extremiste, ci de la aproape tot spectrul politic.

Şi nu uităm că Olanda invocă în principal corupţia din România şi incapacitatea României de a-şi controla bine frontierele, punctele de trecere vamală. Or, din punctul acesta de vedere, eu personal nu pot să uit că, în urmă cu câteva luni, am asistat la descinderi de mari proporţii, soldate cu câteva sute de arestări ale unor vameşi bănuiţi de corupţie.

Ceea ce înseamnă că aceste descinderi nu au convins deloc UE?

RW: Ceea ce înseamnă că dacă aceste descinderi aveau loc poate în urmă cu un an, doi, pe

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 3 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 38 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 4 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

MApN România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere, la sediul MApN, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk. Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile ră

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 20 minute
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Olanda, Danemarca şi Suedia, pregătite să cumpere arme din SUA pentru Ucraina, conform planului lui Trump

HotNews acum 20 minute
Olanda, Danemarca şi Suedia au indicat că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpărarea de arme pentru Ucraina de către Europa, relatează marți agenția France Presse, preluată de Agerpres. Danemarca este „absolut pre

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 3 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°