Rusia ameninţă România în mai multe feluri - prin comasarea trupelor la graniţa de est a ţării, în Transnistria, prin pârghii energetice, fiindcă suntem dependenţi de gazul rusesc, dar şi prin instrumente mai subtile, care ţin de politică şi economie.

În 2008, după ce Rusia a invadat Georgia, nu doar Traian Băsescu se temea că Moscova ar putea provoca România să intre într-un potenţial conflict dincolo de Prut. În cartea „Un război al minţii", editată de directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, şi apărută anul trecut la Editura Rao, această ipoteză este dezvoltată şi într-o altă paradigmă: „Agresiunea clasică asupra oricărui stat aflat într-o zonă de de instabilitate este oricând posibilă". Altfel spus, statele îşi dezvoltă sisteme sofisticate de apărare, dar războiul clasic nu trebuie subestimat, fiindcă lecţia pe care a vrut să o dea Moscova Occidentului pe 8 august 2008, când i-a atras pe georgieni în cursă şi apoi i-a atacat, s-ar putea oricând repeta. În Strategia Naţională de Apărare a Ţării prezenţa trupelor ruseşti în Transnistria apare printre principalele ameninţări la adresa României. La mai puţin de 200 de kilometri de graniţa cu România, Armata a XIV-a rămâne neclintită cu cei peste 1.000 de militari şi cele 200.000 tone de arsenal militar: 100 de tancuri, 123 de tunuri şi obuziere, peste 200 de arme antitanc, 9 elicoptere, peste 100 de vehicule blindate. Păstrând controlul asupra enclavei transnistrene, Rusia ţine hăţurile Republicii Moldova, dar, în acelaşi timp, observă şi enervează România. Nu întâmplător Moscova a dezvoltat în Transnistria, la Sonechegorsk, un centru special de antrenament unde se pregătesc ofiţeri atât pentru pentru disputele regionale, cât şi pentru menţinerea păcii, fiindcă pentru militarii ruşi cele două chestiuni se suprapun.

Moscova nu renunţă la ultimul său bastion armat din Europa de Est, chia