Un angajat al Poliţiei de Frontieră Galaţi a fost reţinut după ce colegii săi, procurorii DIICOT şi ofiţerii SRI au stabilit că acesta sprijinea o grupare specializată în traficul de ţigări din Republica Moldova.
Grupul a fost depistat în dimineaţa zilei de 20 septemebrie, în cursul unui flagrant organizat pe drumul care face legătura între Folteşti şi Fântânele.
Anchetatorii au oprit pentru control un Mitsubishi Pajero şi un microbuz Volkswagen, în care se aflau trei persoane, cetăţeni români, cu vârste cuprinse între 26 şi 35 ani. În urma verificării celor două vehicule, oamenii legii au găsit nu mai puţin de 43.215 pachete cu ţigări de diferite mărci, provenite din Republica Moldova.
Cei trei au recunoscut că încărcaseră marfa în noaptea respectivă, de pe malul râului Prut, într-o locaţie stabilită special cu o persoană din Cahul căreia îi achitaseră în avans contravaloarea ţigărilor.
După ce au luat marfa, au aşteptat să se schimbe tura la Sectorul Poliţiei de Frontieră de la Folteşti, pentru a putea duce în siguranţă ţigările la Galaţi. Aici a intrat în scenă al patrulea membru, poliţistul Petrică Negoiţă, în vârstă de 32 de ani, angajat al Sectorului de la Folteşti.
„Poliţistul de frontieră avea rolul de a facilita grupului de contrabandişti intrarea şi respectiv ieşirea din zona de frontieră", a precizat inspectorul Marcel Antohe, purtătorul de cuvânt al IJPF Galaţi.
Cele patru persoane au fost reţinute pentru contrabandă calificată, complicitate la contrabandă, aderare sau constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la trecere ilegală a frontierei de stat. Acestea urmează să fie prezentate instanţei cu propunere de areastare preventivă.