Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NU INTRĂM ÎN SCHENGEN Preşedinţia poloneză a UE: Promisiunea făcută României la aderarea la UE a fost astăzi încălcată!

Publicat in Adevarul, joi 22 septembrie 2011 ·

Decizia privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen se amână pentru o dată neprecizată, după ce preşedinţia poloneză a UE nu a supus votului Consiliului JAI de joi acest subiect.

UPDATE 20:10 Preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek: Regret întârzierea unei decizii privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen. "Fac apel la acele state membre care au blocat intrarea românilor şi bulgarilor în Schengen să-şi reconsidere poziţiile"

UPDATE 19:50 Comisarul pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmstrom: Sprijinim foarte mult eforturile Preşedinţiei poloneze în privinţa extinderii Schengen cu România şi Bulgaria.

UPDATE 19: 40 Preşedinţia poloneză a UE: Nu s-a luat nicio decizie în privinţa aderării României şi Bulgariei la Schengen. Compromisul agreat de statele membre (n.n. aderarea pe bucăţi) propus astăzi, la Consiliul JAI, nu au avut niciun comentariu din partea statelor care au manifestat rezerve, Olanda şi Finlanda. "Tot ce mai pot să spun este că, poate, în următoarele săptămâni, acest subiect va reveni pe agenda consiliului pentru a putea avea în cele din urmă o decizie", a spus Jerzy Miller.

UPDATE 18:50 Financial Times: România şi Bulgaria "excluse" de la aderarea la Schengen

UPDATE 18.00 Ministrul olandez: Ne-am grăbit să vă primim în UE. Să nu ne mai grăbim şi cu Schengen

UPDATE 16.45 Iulian Urban (PDL) : Neprimirea în Schengen e o "măgărie"; "NUE Europa. Go U.S!"

UPDATE 16.15 Ministrul polonez de interne, Jerzy Miller: Astăzi am ajuns la o concluzie tristă legată de încrederea între statele membre. Când România şi Bulgaria au semnat Tratatul de aderare, li s-a dat promisiunea că, dacă vor îndeplini condiţiile, vor deveni membri ai spaţiului Schengen. Din luna aprilie a acestui an, ambele ţări au îndeplinit cerinţele. A avea încredere înseamnă şi să îţi păstrezi promisiunea. Această promi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 10 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 5 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 4 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 5 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°