Cei care doresc să demoleze o construcţie trebuie să respecte anumiţi paşi. 50 de dosare au fost înregistrate de la începutul anului la Primăria Călăraşi de la cetăţenii care au solicitat demolarea locuinţei.
Primul lucru ce trebuie făcut în vederea procedurilor de demolare este întocmirea unui dosar care să cuprindă următoarele documente: cerere tip de la Primărie, certificatul de urbanism, actele de proprietate, încheierea extrasului de carte funciară, cu condiţia pentru cea din urmă ca acesta să fie la zi. După ce s-a întocmit acest dosar, călărăşenii trebuie să achite taxele la Serviciul Urbanism. „6 lei costă certificatul prin care se dovedeşte suprafaţa terenului şi 5 lei pentru neceari pentru restul imprimatelor. La această valoare se adaugă şi 0.1 % din valoarea impozabilă a casei“, a declarat valentin Bulgăreanu, arhitectul-şef al oraşului.
Cerere pentru emiterea autorizaţiei de desfiinţare
Solicitanţii au obligaţia să completeze o cerere pentru emiterea autorizaţiei de desfiinţare. Aici trebuie notat numele şi prenumele solicitantului, care poate fi persoana fizică, sau reprezentant al unei firmei(persoana juridică. Pentru persoana fizic se completează datele privind domiciliul acesteia.
Pentru persoana juridică se trec datele privind sediul social al firmei. Se completează cu date extrase din cartea funciară sau din fişa imobilului, după caz.
De asemenea, se înscriu: denumirea lucrării, capacitatea şi categoria lucrărilor, precum şi oricare alte elemente principale care definesc toate lucrările ce urmează a fi autorizate. Valoarea lucrărilor se declară de către solicitant şi se stabileşte după caz, în funcţie de suprafaţa construită, dar şi de valoarea lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente din devizul general al investiţiei. Tot aici se completează denumirea, numărul proiectului, data elaborării, precum şi datele d