De-a lungul timpului au existat fel de fel de mituri despre podoaba capilară, care nu şi-au demonstrat însă valabilitatea
Părul reprezintă mai mult decât oricând o adevărată carte de vizită, care contribuie consistent la prima impresie pe care ne-o facem despre cineva. Tocmai din acest motiv, de-a lungul timpului au apărut fel de fel de mituri, care însă nu şi-au demonstrat niciodată valabilitatea, relatează it.lifestyle.yahoo.com. Profesorul Daniele Campo, de la Istituto Ortodermico din Roma, a încercat să înlăture câteva dintre aceste mituri despre podoaba capilară. De exemplu, se spune că, dacă ne tundem părul scurt, acesta va deveni mai viguros şi va creşte mai rapid. „Acest mit este cât se poate de fals. În primul rând, firul de păr este alcătuit dintr-o masă mai mult sau mai puţin omogenă de celule keratinizate şi, ca atare, nu are în interior limfă, care prin tăiere devine mai viguroasă. În plus, părul tuns foarte scurt, mai ales în timpul verii, este contraproductiv, pentru că foliculul este afectat de radiaţiile ultraviolete. În acest fel, se îndepărtează protecţia naturală a părului, iar soarele ajunge direct, cu tot cu efectele sale negative“, a explicat specialistul. De asemenea, multă lume este tentată să creadă că vârfurile despicate se pot repara într-un fel sau altul, fapt infirmat categoric de specialist. „Nu este deloc adevărat. Vârfurile despicate trebuie tăiate, chiar dacă astăzi există în comerţ măști protectoare, care nu au însă efecte reparatorii“.
Păreri şi impresii
Multe doamne şi domnişoare sunt convinse că pieptănatul frecvent al părului este benefic pentru podoaba capilară. „În primul rând, trebuie să evitaţi coafurile care necesită o «constrângere» a părului. Coada de cal, bentiţele, împletiturile mult prea strânse ar putea determina afectarea firului de păr şi a foliculului acestuia, ducând în final la ch